Regizorul și activistul Patrick Brăila, despre gen din perspectiva unui transgender, la Rezidența BRD Scena9

Intersecțiile de Miercuri invită publicul pe 14 martie, de la ora 19.30, la o conferință despre gen din perspectiva unui transgender, susținută de regizorul și activistul Patrick Brăila. Rezidența BRD Scena9 – Hotspot cultural BRD va fi gazda unui dialog despre avatarurile genului și despre felul în care lumea se schimbă și comportamentul ei față de tine de asemenea, atunci cînd îți schimbi propriul gen.

Cât timp petreci gândindu-te la genul tău? Dar la felul în care îl manifești ? Cât de atent(ă) ești la implicațiile intime, sexuale, sociale, culturale ale identității tale de gen ? Te-ai gândit vreodată la genul tău ca la un (dez)avantaj?”, ne întreabă Patrick Brăila.

Patrick Brăila e regizor de film și, absolut întâmplător, bărbat trans. Odată cu începerea terapiei de substituție hormonală a ales să-și asume public identitatea trans și să devină activist. În prezent poate fi văzut jucând în LALELE, LALELE, un proiect de artă activă realizat împreună cu 11 performeri LGBTQIA+, pregătește un documentar și lucrează cu Asociația ACCEPT la un proiect menit să construiască și consolideze comunitatea trans din România.

Ce sunt Intersecțiile de Miercuri?

Intersecțiile de Miercuri sunt un proiect inițiat și coordonat de scriitoarea Svetlana Cârstean, susținut de BRD – Groupe Société Générale, care se desfășoară în fiecare săptămână la Rezidența BRD Scena9, din strada I. L. Caragiale nr. 32.

Primul sezon a avut loc în perioada aprilie – septembrie 2015, în cadrul proiectului București Capitală Europeană a Culturii 2021. Intersecțiile de miercuri. Sezonul 3 a demarat în noiembrie 2017, iar printre invitați s-au numărat până acum scriitorul Mircea Cărtărescu, artistul Ion Barbu, filosoful Mihai Șora, Edmond Niculușcă - fondatorul A.R.C.E.N., artistul Roman Tolici, antropologul Vintilă Mihăilescu, artistul Ștefan Câlția, actorul Victor Rebengiuc.