Toate astea sunt garanții pe care banca asta atipică ți le cere, fără să-ți dea vreo asigurare. Dimpotrivă, după ce plătești ani de zile rate la acest credit, în loc să te apropii de finalul lui, vine vreo accidentare și te scoate în decor.
Rămâi uimit că n-ai avut vreo asigurare pentru asta. Nu poți cere ce-ai plătit până atunci, nici nu mai poți refinanța cumva pentru viitor. Mereu am purtat un respect deosebit sportivilor de performanță, care aproape că dansează pe sârmă, fără plasă sub ei.
Oameni care fac sport pentru că nu pot altfel. Care se oferă, pur și simplu, conștienți fiind că într-o zi ar putea să-și rupă ceva și s-ar putea termina tot. N-au unde să se întoarcă, iar către înainte devine foarte tulbure drumul.
Credeți că Anei Brânză i-a garantat cineva, ceva, când s-a apucat de sport? Credeți că lui Toma Coconea, care zboară pentru România în cea mai smintită cursă posibilă, i-a spus cineva că va fi vicecampion modial?
Nu, dragii mei, toți au ales incertitudinea victoriei în locul amintirilor frumoase. Și pentru exact asta trebuie să-i iubim. Și nu doar atunci când aduc medalii, ci mai ales atunci când sunt singuri, în vreun colț de vestiar, și-și șterg rănile sau plâng. Fiindcă, așa cum spuneam, sportul nu e un credit cu buletinul.
