Lorena Oltean | Interviu

Am auzit de Lorena de la Ileana Popovici, care știe să recunoască o voce bună, pentru că muzica i-a rămas marea pasiune.  O pasiune este și pentru Lorena Oltean, una care-i umple chipul. O recunoști de la distanță că nu e obișnuită, că o interesează un fel de origine a cuvântului și a cântului. Pe Lorena am ascultat-o prima dată la Fălticeni, la Festivalul de Teatru pentru Tineret „Gr.V. Birlic”, când sala a amuțit în urma vocii sale, când mi-am dat seama că este un artist complet, pentru că-și gândește vocea. Muzica Lorenei este ca un pahar de lapt cald cu miere, înainte de somn.

Cine este Lorena Oltean?

Lorena Oltean după soț, Lorena Nechifor după numele de fată, totuna mi-s, un suflet călător, venit pe lumea asta cu un scop. Poate nu l-am identificat în totalitate, însă a început să prindă contur din ce în ce mai evident. Mi-e tot mai clar că vocea-mi e instrumentul prin care El vrea să îi ‘stâmpăr pe oameni de urât și de doruri și asta se întâmplă nu numai când cânt, ci și când vorbesc la radio. Nu întâmplător mi-am petrecut primii 14 ani din viață într-un sătuc din Moldova, Leoști îi zice și e în județul Vaslui. Clima, formele de relief și universul țărănesc și-au pus în mod cert amprenta asupra vocii și trăirilor mele. Plămada a fost bună, iar ingredientele adăugate pe parcurs m-au transformat în sens pozitiv și m-au îmbogățit din toate punctele de vedere. De la păscutul vacilor, prășitul porumbului, adunatul fânului, culesul și înșiratul tutunului, datul cu sania pe derdeluș și cântatul prin copaci, am plecat pe drum în sus, la școli, să învăț carte. Că de!…să ajung om mare. Aveam talent la muzică. Așa că am început să-i deslușesc tainele treptat. Mai întâi la Iași, la Liceul de Artă „Octav Băncilă”, apoi la București, la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” (unde m-am transferat pentru a face canto popular) și la Universitatea Națională de Muzică, fiind licențiată a acesteia cu tema „Doina în folclorul românesc”. Și-am înțeles ce-i cu muzica pe lumea asta. Se spune că una-i muzica pentru suflet, alta-i muzica pentru minte și cu totul altceva e muzica pentru trup. Ești liber să alegi. Eu am ales cu sufletul. Pentru a-mi lărgi orizontul legat de cultura tradițională, am urmat și un master pe „Antropologie culturală, etnologie și folclor”, la Facultatea de Litere din capitală. Nu am încetat niciodată să cânt, indiferent că am fost corist sau solist în diferite spectacole. Muzica și cântatul sunt firescul din viața mea. De 9 ani lucrez și la Radiodifuziunea Română, ca redactor muzical. Realizez emisiuni de folclor la Radio România Antena Satelor. Și-mi place să lucrez aici, pentru că astfel am oportunitatea să merg pe teren pe la cântăreți ai satelor, pe la meșteri și lăutari, să fac înregistrări cu ei și să promovez frumusețea pură, arta tradițională și adevăratul melos românesc.

De ce avem nevoie de întoarcere la origini prin cânt, așa cum faci tu?

Îmi vine acum în minte citatul lui N. Iorga prin care spune că: „Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții.” Și muzica arhaică face parte din istoria neamului. Este o expresie a trăirilor înaintașilor. Cunoscându-le, avem o bază, ne încărcăm cu emoții, căpătăm un sens și putem construi mai departe istoria noastră, trăindu-ne conștient și responsabil prezentul.

Simți că ceea ce faci atinge de multe ori mințile și inimile în viteză ale tinerilor? Povestește-mi cea mai dragă experiență în acest sens.

Surprinzător sau nu, am primit confirmări în acest sens. Dă-mi voie să îți spun trei dintre ele. La un Crăciun am colindat într-o biserică și cine crezi că s-a apropiat sfios de mine după ce m-am retras pe o bancă să vizionez mai departe spectacolul? Un băiat de vreo șase ani, care pe șoptite mi-a spus:  ”mi-a plăcut mult cum ați cântat”. Anul trecut, tot în preajma sărbătorii Crăciunului, am colindat la Catedrala romano-catolică „Sf. Iosif”, neîncăpătoare pentru publicul venit să asculte colinde cântate de Corul Canticum și invitații săi. La final au venit la mine câțiva flăcăi drăguți, care erau sincer impresionați. Să mai zic și al treilea exemplu? În iulie 2017, la Festivalul de teatru ”V. Birlic” de la Fălticeni, tineri actori au ascultat fără vreun murmur recitalul de 15 – 20 de minute pe care l-am susținut solo.

Știu că ai avut colaborări cu artiști titrați și mă voi opri la Grigore Leșe. Ce a însemnat pentru tine întâlnirea cu el?

Întâlnirea cu Grigore Leșe mi-a marcat în sens constructiv destinul artistic. Frecventându-i opțional cursurile de stilistică tradițională de la Conservator, am înțeles care e diferența dintre muzica tradițională și populară. Prima e cea care a intrat în conștiința neamului, iar a doua e accesibilă gustului comun. Până să-l întâlnesc pe el, am făcut turism folcloric, în sensul că mergeam la toate concursurile de muzică populară existente, de unde nu plecam fără vreun premiu. După ce am început colaborarea cu Grigore Leșe și am cântat alături de grupul Obârșii în concertele sale uluitoare, m-am regăsit în muzica tradițională, pe care nimeni nu mi-o dezvăluise plină de sens și profunzime până la el. Canalele media, școala, cursurile de folclor din facultate tratau cu superficialitate subiectul. De la Grigore Leșe am deprins nuanțele legate de coerența și expresivitatea unui concert de muzică tradițională, de tehnica emisiei, a interpretării, am învățat cum să fac selecția repertoriului, cum să nu fac compromisuri, cum să îmi dau seama de calitatea oamenilor și multe alte lucruri care mi-au prins bine și mi-or mai prinde. Îi sunt recunoscătoare pentru timpul pe care mi-a permis să îl petrec în preajma sa și pentru tot ce mi-a oferit cu dragă inimă și cu încredere. Îi mulțumesc că m-a învățat să „zbor”.

Cum a crescut pasiunea ta pentru muzică?

Dacă la început, când eram copil, cântatul în joacă prin copaci mă făcea să îmi imaginez că sunt pe o mare scenă și foșnetul frunzelor sunt ropote de aplauze, ei bine cu timpul acest vis a ajuns să se concretizeze și odată cu el am înțeles că a fi cu adevărat pe o scenă și a te bucura de aplauze înseamnă să ai de transmis un mesaj, o emoție. Acum conștientizez ce cânt și de ce. Intrând în contact și cu marea muzică, mă refer la cea clasică, mi-am dat seama că aceasta are un rol esențial în formarea educației și șlefuirea sufletului. Ne-am luat reciproc în serios și satisfacțiile sunt pe măsură.

Cum ai defini muzica pe care o faci?

Profundă și tămăduitoare.

Cum ne mai apropiem de momentele de liniște și introspecție prin  muzică? Ne mai permitem luxul?

La cât de multe evenimente culturale și spectacole de calitate sunt mai ales în marile orașe, ar fi și păcat să spunem că e un lux să mergem la o piesă de teatru, la o expoziție, la un concert de muzică clasică, la operă sau la biserică. Oricât de ocupați am fi cu serviciul sau treburile casnice, sufletul își cere drepturile și nu avem decât de câștigat dacă îi oferim momente de tihnă.

Știu că faci și radio, tot vocea ”e de vină”. Cum te înțelegi cu vocea ta? Te ascultă? Ai anumite tabieturi pentru a o ține așa cum vrei?

Fără lipsă de modestie, îți spun că îmi place timbrul vocii mele. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru talantul pe care mi l-a dat și mă bucur că nu l-am îngropat. În ce privește cântatul, cred că mai am multe de descoperit la vocea mea. Nu și-a dezvăluit întreaga capacitate. Din fericire, e destul de călită. Nu o menajez așa cum scrie la carte, dar nu fac nici excese care să o afecteze. Încerc să mă feresc de răceli prin odihnă și alimentație sănătoasă. Înainte de concert, nu mănânc alune sau nuci care să îmi irite gâtul.

Spune-mi câteva voci pe care le apreciezi și le asculți cu drag.

Ascult cu drag orice voce care îmi transmite emoție, indiferent de genul muzical și culoarea interpretului. Din folclorul românesc îmi plac mult, în afară de Grigore Leșe, Florica Bradu din Bihor, Sofia Vicoveanca din Bucovina, Valeria Peter Predescu din Bistrița- Năsăud… și din folclorul occidental, Sting.

Un gând pentru lumea grăbită de astăzi.

Îi mulțumesc cititorului care a reușit să parcurgă acest interviu până în capăt. Dacă a făcut asta, înseamnă că pulsația bătăilor inimii sale este una normală care-i fericește viața. Acesta ar trebui să fie metronomul care să dicteze ritmul activităților noastre, de zi și de noapte.

Interviu realizat de Corina Giurgia