Balcanul | În vizite gastronomice (V) Cabana Postăvaru

Grüß Gott! 

 

Timp cât un lemn a trosnit de două ori în soba care ne încălzea pe când ne uitam pe geam la creasta Pietrei Craiului, distrași de la a sorbi din halbă, am și primit ciorbă.

 

Servus,

Am vizitat într-o zi de final de sezon de ski – la prânz – un local, îndrăznesc să zic și cred că, pe bună dreptate, simbol al Brașovului, construit între 2 aprilie 1881 – 7 octombrie 1883 la o altitudine de 1604 m față de nivelul mării pe Drumul Roșu, Cabana Iulius Römer din Postăvaru, cu denumirea ei germană Julius Römer Schullerhuette.

Această frumoasă cabană, extinsă în multiple etape, a purtat încă de la început faima de a fi cel mai vechi adăpost montan în funcțiune din țară, construită din iubirea pentru natură și frumos a primilor îndrăgostiți de munte din cetatea Brașovului. Aflăm, de pe site-ul de prezentare al cabanei, că „Schiorii erau ca dintr-o mare familie” încă de la începuturile secolului al XX-lea, sentiment pe care îl trăim și astăzi, când tropăim în clăpari prin cabană.

Destul de înghețat de vântul de aprilie care, asemenea perioadei decembrie-ianuarie târziu, suflă arctic dinspre Poaia Brașov spre vârful Cristianul Mare (1799 m), m-am refugiat în atmosfera caldă a restaurantului cabanei, asta după ce am verificat starea pârtiilor pe Doamnei, Sulinar, Lupului, Ruia și o mică porțiune din Drumul Roșu, care s-au dovedit mai mult decât satisfăcătoare, mai ales având un ochi atent în permanență pe calendar. Cumva s-a nimerit că tot timpul când am pășit în acest local lumea prezentă să fie binevoitoare și să predomine o atmosferă de relaxare, pesemne mai toți trag aici pentru caldură, odihnă, dar și bucate. Din belșug se regăsesc toate cele trei căutări ale mesenilor la cabana Postăvaru. Focul trosnește întotdeauna în soba din sala mare de mese, mobilierul este prietenos, iar gastronomia nu lasă de dorit.

Foarte interesant, pe când m-am așezat la masă, am stat 10 secunde să ascult in jur. Am auzit vorbite româna, franceza și germana, toate într-un zumzet care, alături de tropăitul clăparilor pe pardoseala de teracotă, se lovește cald de pereții și tavanul de lemn pictat.

Iubesc zona balcanică și mai tot ce o înconjoară, astfel am ajuns de câteva ori să vizitez stațiuni din Austria și Germania, considerate cu vechime în ospitalitatea de munte. Nu numai că tot ce găsim la Cabana Postavarul nu este mai prejos față de cele din țările din vest, dar multe din detaliile de la noi nu se pot replica comercial. La cabana Postăvaru te simți ca în sânul unei familii, te întâlnești de multe ori cu parteneri de lucru sau afaceri, cu amici, cu cei dragi, ajungând să te cunoști mai bine.

…și cum să te cunosti mai bine când ești un pic obosit și cu poftă de mâncare decât la masă, una ca acasă. Meniul propus are mai multe valente, fiind în relație cu numărul oaspeților din restaurant. Astăzi, fiind sezonul de ski spre final am beneficiat de varianta restrânsă. După ce am ridicat personal, căci așa se poartă și nimeni nu are nimic împotrivă, berea nefiltrată Holsten de la bar, turnată la cerere într-o halbă ceramică germană, am comandat o ciorbă de văcuță, iar pentru felul principal o porție de cartofi la cuptor cu cârnați de două feluri, afumați și proaspeți, o porție de murături, precum și o porție de sarmale de post, mai mult de curiozitate. Timp cât un lemn a trosnit de două ori în soba care ne încălzea pe când ne uitam pe geam la creasta Pietrei Craiului, distrași de la a sorbi din halbă, am și primit ciorba.

Te-ai gândi că, fiind în vârf de munte, aprovizionarea cu ingrediente să se facă anevoios, limitat față de restaurantele din oraș. Iată că primul preparat a demonstrat contrariul. Ciorba de văcuță e acrită cu borș, bogată atât în legume variate, cât și în carne, și nu dă sentimentul că ar fi gătită din conserve. Ingredientele sunt gătite corect și își păstreaz textura, cuburile de legume și carne eliberând gustul când sunt mestecate. Un mare plus este leușteanul verde, trufanda și prin piețele din oraș la debut de aprilie, pe care l-am regăsit presărat pe castronul de ciorbă. Porția, nici prea mare, dar nici mică, este adaptată corect nevoilor unui prânz frugal, dar hrănitor, iar prețul de 15 lei este corect privind ingredientele folosite, precum și logistica implicată. Pâinea alăturată este de casă și bună; nu e caldă, dar e proaspată.

Felul principal l-am primit, ca la cabană, pe aceeași tavă cu celelalte preparate, astfel având la dispoziție tot timpul și coordonarea lui pentru perioada alocată mesei. Nu ne grăbim, mai ales la cabană și la ski, dar aici servirea ne asigură că nu pierdem timpul cu așteptatul, lucru greu de atins și la localurile cu ștaif din Brașov. Cartofii la cuptor cu doi cârnați, unul afumat și unul proaspăt, neafumat, aduc aminte de un preparat pe care îl poți primi acasă la bunici. Cartofii sunt gătiți pentru a păstra textura fermă, dar cremoasă, iar cârnații sunt prăjiti astfel încât pocnesc crocant, mai ales cei afumați, când muști din ei. Preparatul are un miros apetisant, iar murăturile de lângă (care, după o analiză foarte minuțioasă, am tras concluzia că sunt ca acasă sau poate chiar mai bune) nu fac decât să evidențieze cât de victorioasă poate fi asocierea cartof, carne, murătură, apelând pe această cale la memoria gastronimică colectivă a poporului român.

Sarmalele de post pe care le-am experimentat în varii rețete, unele mai reușite, altele mai puțin, unele mai cu urdă, altele cu mai mult orez, la Cabana Postavaru nu au dezamăgit, ba chiar m-au surpins. Varza e acră și din cea care nu se descompune la gătire, ai din ce mușca, iar umplutura este un belșug de legume, nuci gătite puhav și nuci lăsate să se coacă dimpreună cu varza la suprafață, morcovi cu semințe de mărar, toate aruncate încrezător în brațe de orez.

Este posibil ca mulți dintre vizitatorii Cabanei Postăvaru să nu fi mâncat de prânz ori cină la cabană, însă dacă au trecut pe la bar, au luat în seamă platourile generoase cu prăjituri de casă, care mai de care mai cu vino-n-coa gurmandului. Imposibil să fi fost vreodată la cabană fără să fi gustat salamul de biscuiți, un artefact gastronomic purtat cu mândrie în bagajul de amintiri al iubitorului de munte din Brașov. E greu de descris în cuvinte, mai ales că acest desert vine să îmbrace atmosfera caldă, plăcută și mai ales recurentă din cabană.

Interesant este că în sânul Cabanei Postăvaru nu știi dacă te afli în România, Franța sau Austria și ești mai degrabă în țara muntelui frumos și responsabil exploatat, mobilierul este, la fel ca în cabană, de lemn, și asta dă o impresie generală foarte caldă… scaunele și mesele scârțâie, teracota din pardoseală se lasă bătută sub talpa fermă a clăparilor.

Dar stai!… să fie oare printre singurele restaurante în care aproape toți mesenii sunt în clăpari de ski sau bocanci de snowboard? Probabil că da, cel puțin în Brașov sigur este, și nu numai asta o face unică să o iubim.

Viel Spaß,

B A L C A N U L 
colindă cu foarte mare drag cârciumile din Brașov, dar și din restul regiunii balcanice. Rămâne sub anonimat pentru siguranța lui personală și a preparatelor de care se bucură.

 

 FELURI DE MÂNCARE

1**

2**

 Ciorba de văcuță

9/10

8,5/10

 Cârnați cu cartofi

8,5/10

8/10

 Sarmale de post

8/10

8,5/10

 Salam de biscuiți

10/10

10/10

 

 

 

 

 

 

 ** (1) - PREZENTARE

** (2) - COMPLEXITATEA ÎN ELABORARE