Chestionar de #Brașov cu Simona Boeriu

Simona Boeriu are o experiență de peste 14 ani în marketing și publicitate. Absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale, a acumulat de-a lungul anilor aptitudini în dezvoltarea strategiilor de marketing, marketing management și negociere. 10 ani a „turat” marketingul la cele mai râvnite mărci auto. De 6 luni este maketing manager la Eliana mall, unde fiecare zi e diferită și unde iubește lipsa limitelor în ceea ce privește cretivitatea. Pe lângă activitatea în marketing, Simona are timp să înțeleagă și florile și să transforme frumosul în artă, realizând aranjamente florale, purtătoare de emoții și sentimente.


Ce îți place cel mai mult la Brașov?


Îmi place Brașovul pentru mixul de stiluri arhitecturale din orașul vechi și peisajele superbe.


Recomandă-ne 3 locuri pe care turiștii să le viziteze.


Doar 3?! Sunt multe locuri din orașul meu pe care le recomand: Biserica Neagră, Pietrele lui Solomon, un loc pe cât de sălbatic, pe atât de frumos, dar și Poarta Ecaterina, pe care o consider cea mai frumoasă poartă a cetății vechi.


Unde bei cea mai bună cafea?


Nu beau cafea, însă nu refuz niciodată o limonadă cu mentă și ghimbir de la Couchette Traveller’s Bistro/Kronwell.


Unde mănânci cel mai bine și de ce?


Prefer ciorbele de la Casa Tudor, pizza de la Hot, salatele de la Kasho Lounge, pastele de la Dei Frati, prăjiturile și pralinele de la Madame Prallini.


La ce festival plănuiești să mergi anul acesta în Brașov?


Nu lipsesc niciodată de la Săptămâna Comediei și aștept cu interes Street Food Festival.


Care este locul preferat outdoor din Brașov?


Brașovul se vede, se descoperă și se simte doar străbatut la picior. Împreună cu familia mea îmi place sa ne plimbam pe Aleea de sub Tampa, pe străduțele înguste din Scheii Brașovului sau în parcul din cartierul Noua.


De ce e fain să locuiești în Brașov?


Pentru ca e aer curat, liniște și un oraș de poveste care poată să aprindă imaginația oricărui pictor sau scriitor.


Ce nu îți place la orașul nostru?


Nu-mi place că nu se mai organizează Cerbul de Aur, lipsa aeroportului, birocrația de care te lovești în Primăria Brașov și faptul că Cetățuia, un obiectiv istoric important se degradează pe zi ce trece.


Care e cel mai recent loc frumos descoperit în oraș, ce vizitezi cel mai des?


Priveliștea superbă de pe terasa Casei Cranța.


Ce citești și ne recomanzi și nouă?


În ultimii ani sunt o cititoare de cărți despre și pentru copii. Împreună cu fiica mea citesc  „Te iubesc orice-ai face”, de Ioana Chicet-Macoveiciuc – cartea povestește despre experimentele Emei, care își dorește mereu să afle dacă mama ei o iubește chiar și atunci când face năstrușnicii. Povestea este presarată cu dialoguri drăguțe și este însoțită de ilustrații minunate. Ne place și colecția de cărți cu elefantul Elmer, de David McKee.