Paul Vinicius | Halouri & Holograme (67)

Scurte notații. Viața oricum bate filmul. După-amiază ploioasă. Plictisit, clămpănesc tastatura laptopului.

În timpul ăsta, una dintre colegele mele de locuit în gazdă (și singura declarată administrației blocului – deci, grasa) doarme. În camera ei, firește. La fel și cei trei maidanezi crescuți în apartament, de către proprietar. Care nu prea face distincție între ei și noi.

În rest, noi n-avem voie să lătrăm. De altfel, corul lor face toți banii mei de chirie. Desigur că am toate motivele să mă tem pentru la noapte. Grasa va fi odihnită tun. Și mai are și voce de bariton sadea. Ajunge doar să șoptească, că tremură și Opera Națională.

Cinstit să fiu, mă bucur pentru fiecare apus pe care-l prind. Nu sunt deloc sigur dacă și el, de mine. Dar, să presupunem că am juca table. Și ce dacă habar n-am de table? Poate interveni și „norocul începătorului”, nu?

Știu totuși un substantiv care-mi inoculează optimism: MARȚI. Mâine se va întoarce de la Craiova cel de-al 7-lea membru al micii noastre comunități locative, inclusiv cei trei patrupezi. Respectiv, tânăra speranță a medicinii românești, proaspăt pensionată de boală.

Fiindcă e cu nervii, deh. Ea este cea care în orele timpurii ale serii îmi bate subtil în ușă. Că să dau muzica mai încet. Odată a procedat așa într-o zi când aveam laptopul stricat. Mi-am zis că poate, până atunci, n-am cunoscut pe nimeni cu urechi.