„Specialist PR” de Adina Fartușnic

Ce-mi place foarte mult la job-ul meu de acum e numele funcției: Specialist PR.
Bam! Toată lumea află din start că sunt specialistă în ce fac, nu există nicio urmă de dubiu că aș putea să știu da' să nu strălucesc, să mă descurc așa și așa sau să nu mă pricep deloc. Toți care se ocupă de comunicare sunt specialiști, aici nu e loc de amatorism. S-au asigurat primii comunicatori de asta, ăia care au botezat slujba, într-o sedință care nu-mi pot închipui să fi decurs altfel:
- Deci ce suntem noi?
- Muncitor PR.
- Ești prost, bă! Tre' să sune bine, să ne facă cinste.
- Cunoscător PR?
- Ce dracu, nu suntem amatori!
- Specialist PR!
- Aia-i!
Mami, am învins! În branșa asta nu intră decât cei mai buni, anunță tot satul. Sigur, sigur! Știu eu! Doar sunt specialist PR.