Paul Vinicius | Halouri & Holograme (68)

Erbicide, 'epurași, eouă & eFB. eFain. Cel mai mult îmi plac tufele care nu pot pronunța „Veneția”. Din Codul Manierelor Elegante: „Ciorba, întotdeauna-n stânga. În dreapta, cuțitul.”

Câteodată, vorbirea (articulată) cu animalele dă mai multe roade decât cu oamenii. Mi-e teamă să trag vreo concluzie de-aici. Pe scurt: Trăim în România. Ceea ce ne istovește.

În perioadele astea de relativă acalmie & pace, desigur că nu ești nici pe departe în largul tău, știindu-te contemporan cu ce mișună și ce se-ntâmplă primprejurul tău. Orice om, oricât de simplu ar fi el, s-ar așeza și și-ar meșteri măcar un ciocan.

Că avem, slavă Domnului, o groază de muncă. Apoi, lucrurile vor deveni din ce în ce mai pașnice. Deși poporului ăsta, vorba aia: „De când mă știu mi-a fost dragă munca, dar n-am prea avut parte de ea”... Iar la scară mai mică, e-adevărat, apar și nepotriviri de caracter: „Păi, ea se tot căznește să se trezească zi de zi odată cu cocoșii.

De ce nu înțelege oare cât de galeș privesc eu găinile când se urcă-n copaci? Niciodată nu mi-a fost Paștele mai pește și nici timpul o mai mare Pisică. Dar nu-i nimic, mă voi pune eu pe picioare. Pentru că n-am încotro. Mergeam odată pe stradă.

Și mă miram că diverși oameni mi se adresau. Fiindcă știam că-s Nimeni, mă uitam la ei, le ascultam glasurile și vorbele și mergeam mai departe. În urma mea se veștejeau o grămadă de buchete de vorbe.