Momente culinare fantastice, pe-o terasă de poveste!

După câteva surprize mai mult sau mai puțin plăcute de natură geroasă, în care zilnic ne-am întrebat cu ce să ne îmbrăcăm, dacă să ne luăm bocanci sau teneși, soarele s-a hotărât să rămână cu noi, pe bune.
În aceste condiții, spunem oficial adio statului în interior. De acum stăm lipiți de terase! Prima pe care o avem în vizor este cea de la Livada, unde copacii și mesele sunt răsfirate prin curte astfel încât la orice masă te așezi ai parte de o experiență intimă, chiar dacă mai sunt și alți clienți pe lângă tine, iar verdeața care le înconjoară nu are cum să nu îți aducă un zâmbet imens pe față. Ziua se poate spune că ești mai degrabă la un picnic decât la un restaurant, pentru că ești înconjurat de natură, dar seara, când se aprind luminițele din copaci, atmosfera devine una de poveste, parcă scoasă dintr-un basm din copilărie.
Evident, această ambianță nu ar fi nimic dacă n-ar veni la pachet cu meniul delicios pregătit de Livada. Știți ceva? Preparatele lor au chiar un gust mai bun atunci când sunt savurate în grădină. Sau poate că nu au, dar nouă așa ni se pare, poate și pentru că pe terasă suntem mereu mai bine dispuși. Acum inclusiv serile de muzică se vor muta la loc de cinste pe terasă, și să vedeți atunci magie!

Str Clinicilor nr.14
0722 111 115
www.facebook.com/restaurantlivada