„Cocalar vs. Aitist” de Gabriel Bota

Pe principiul emancipării, soarele răsare, bărbații poartă rochii, vai ce bine e să fii sensibil!

Nu vreau să creez tipologii, dar n-am cum să nu observ direcția haotică a firișoarele de vene care duc sângele bărbaților oriunde altundeva dar nu și-n gonade. Las deoparte deocamdată noile tendințe în feșionul masculin și vă relatez o altă poveste. Cu orice risc. De fapt, trebuie să vă adresez și dumneavoastră, dragi doamne și domnișoare, această întrebare: cum vă plac bărbații, noii bărbați: așa? Adică eu, dac-aș fi femeie și m-aș îndrăgosti de un astfel de bărbat, mi-ar fi totuși teamă că într-o zi o să fugă pe furiș cu rochia mea preferată!
Gata, nu mai debitez, hai să vă relatez povestea. Nu e nici tristă nici estetică. E pur și simplu reală. Vorba lui Henry Miller, dacă vrei să ai o viziune clară asupra lumii în care trăiești, trebuie să înveți să-i respingi prostiile. Sau, mai adaug eu, trebuie să înveți să nu le accepți. Defel. Fiindcă nu-i un păcat să fii reacționar.
Pentru că trec aproape în fiecare zi prin piața clujeană, care poartă numele Prințului Transilvaniei asasinat la Turda, am observat aceste două tipuri de bărbat: șmecherașul de cartier (zis cocalar) priceput la ceva, nu se știe la ce, și wittgensteinianul de birou (zis aitist) care n-a citit însă niciodată tabelul funcțiilor de adevăr. Imaginați-vă că-i vedeți și voi, puși cu spatele la perete, și încercați să-i desenați la ora de pictură.
Mai întâi, cocalarul! Băeții care o ard la păcănele, conduc merțane sh, cu fața netedă, tunși regulamentar și gelați, poartă blugi de marcă și pantofi lucioși. Între două reprize de pocher, mai cară un sac de morcovi sau unul de mortar, mai vând un ceas ori un smartfone, mănâncă plăcinte cu brânză și mujdei de la ghereta de plastic ori un macpuișor la meniu cu cola și cartofi prăjiți. Sunt întotdeauna nervoși, fluieră în două degete și-l imită pe Vin Diesel. La gât poartă cu mândrie lanțul imitație de carate.
Mai apoi, aitistul. Băieții de multinațională de IT, cu părul lung prins în coc sau cu barba neglijentă dar extrem de nepotrivită feței lor, cu căști ce le acoperă urechile și jumate de cap, trec doar pe la mega image, cumpără lapte de soia și cidru blind pig, dodoloațe de brânzică de capră ecologică, humus, rucola și alte chestii internaționale healthy, ce respectă natura, verdețurile și viața, călăresc biciclete custom made și-l imită pe Zuckerberg. La gât poartă cu mândrie badgeul din plastic transparent.
În fiecare zi, trec unii pe lângă alții, împart același centru de oraș dar se ignoră reciproc. Ei nu există unii pentru ceilalți. Sunt ca 2 lumi ce se intersectează doar la trecerea de pietoni din fața pieței de flori. În rest, nici pe unii, nici pe ceilalți nu-i interesează altceva decât propria lor viață plină de un sens abscons.
Și cine zice că-i rău? Eu sigur nu.
Adică e totuși bine că nu poartă rochițe. Deci e bine. Concluzia: să-i lăsăm să-și penseze sprâncenuțele și noi, ăștialalți, să ne pansăm mintea fiindcă nu suntem ca ei!

Salutări!
Cu drag,
g