Interviu cu Radu Jinga, Director General msg România

msg România e o companie IT înființată la Cluj prin 2008, dar deși ar fi multe de zis despre realizările firmei pe plan profesional, altă latură a lor ne-a stârnit interesul. Cu aspectele tehnologice nici nu ne prea pricepem; putem să vă spunem că oferă o grămadă de servicii de dezvoltare software și consultanță, însă lucrurile super IT-iste le puteți descoperi cel mai bine direct de la ei.
Noi îi cunoaștem prin alte contexte, în special cea ca partener oficial al msg Maraton Apuseni, o competiție montană ce are loc pe 26 mai în Stațiunea Muntele Băișorii. În fiecare an participăm cu drag la eveniment și știam câte ceva despre rolul companiei IT în organizare, dar n-am avut niciodată imaginea completă. Așa că l-am provocat pe Radu Jinga, directorul general al companiei, să ne răspundă la câteva întrebări despre activitatea msg România care se desfășoară mai mult după orele de lucru: evenimentele sociale pe care le sprijină sau le organizează.
Compania nu se ferește să se implice în diverse acțiuni care fie aduc ceva unei comunități sau răspunde unei nevoie venite din interiorul companiei. De-a lungul anilor, s-a făcut remarcată de comunitatea clujeană întocmai prin atenția și resursele pe care msg România le oferă acestor activități și avem acum ocazia să aflăm mai multe chiar de la sursă.


1. Sunt multe companii care se implică în campanii CSR și msg România nu face excepție. De ce e important pentru business-uri să facă asta?
Întrebarea pusă în modul asta nu simt că rezonează cu motivațiile noastre. O să încerc să și explic de ce. Oamenii fac business și oamenii fac și acte de ajutorare, umanitare, de responsabilitate socială, etc. Cred că pentru un business cel mai important lucru este să nu se limiteze, să nu rămână doar un business. Sunt oameni care realizează acest business și aceeași oameni își împlinesc nevoi și aspirații atât pe plan profesional dar și pe alte planuri. Consider că face parte din dezvoltarea personală a fiecăruia, implicarea în acțiuni diverse cu care rezonează.
Nu business-ul are nevoie de astfel de acțiuni, ci oamenii au nevoie de a face acțiuni care îi împlinesc pe mai multe planuri și din mai multe categorii, și este foarte bine când compania își înțelege și asumă și acest rol. Facem workshop-uri și conferințe pe teme tehnice împreună, organizăm multe petreceri, organizăm evenimente sportive, facem acțiuni de tip CSR împreună și altele. În cadrul msg România lucrează acum aproape 500 de colegi și am simțit că avem o putere destul de mare, că putem să facem ceva semnificativ împreună și pentru ceilalți sau în folosul comunității sau al mediului natural etc. Și de asemenea am simțit că putem motiva și pe alții în direcția asta: familie, prieteni, cunoscuți.
În sensul acesta am făcut acțiuni de Crăciun la grădinițe și școli, acțiuni de ajutorare pe timpul iernii (alimente, lemne de foc, etc.) pentru gospodarii și sate izolate, oameni care locuiesc în sate izolate, am făcut lucrări de renovare la o școală din Mărișel, acțiuni de reîmpădurire, și acestea sunt doar o parte din ele.
Da, într-adevăr, au efecte positive și asupra business-ului, dar în primul rând oamenii trebuie să fie de așa natură, să rezoneze cu acest gen de acțiuni și să se implice cu plăcere.

2. Totuși, ni se pare că msg-ul are o abordare mai „hands on" când vine vorba de campanii - angajații se implică direct, merg, donează, plantează. Cum reușești să convingi un om ca după multe ore de lucru pe săptămână să-și dea din timpul liber unei activități sociale?
După cum am spus, cred că este important să fie mai mult decât un business. Cred că lucrurile încep să funcționeze din momentul în care nu mai este vorba de a convinge pe cineva de ceva. Dacă este nevoie de convingere atunci acolo lipsește motivația comună. Și cred că exact aceea trebuie căutată și cultivată: În afară de temele profesionale, ce ne motivează pe noi în mod firesc? Cu ce rezonăm noi în mod firesc? Care sunt acțiunile pe care le-am face în mod firesc împreună dacă ni s-ar da ocazia ?
Dar desigur este și puterea exemplului. Trebuie să existe cineva care să dea tonul prin propriul exemplu și prin propria acțiune, să ofere cadrul potrivit și să motiveze prin propriul entuziasm.
Este cea mai bună modalitate de convingere pe care am văzut-o până acum: entuziasmul.
Ideea de bază în msg România este "facem ceea ce ne place și ce ni se potrivește".

3. Pentru noi, cea mai vizibilă activitate în care sunteți implicați este msg Maraton Apuseni, un eveniment la care și noi suntem prezenți aproape în fiecare ediție. Cum și de ce s-a ajuns la acest parteneriat?
La un moment dat (mai exact acum 8 ani) pe parcursul dezvoltării am simțit că dorim să ne facem cunoscuți și prin asocierea cu un eveniment mai mare. În mod explicit am dorit să găsim o acțiune cu care să ne asociem pe termen lung și care să nu fie genul de eveniment clasic cu care obișnuiesc să se asocieze companiile. Totuși să fie ceva reprezentativ pentru colectivul nostru. Cred că nu greșesc dacă spun că după 8 ani în cateogoria alergării și în general a mișcării montane la noi în țara suntem poate singura companie care este implicată atât de puternic, în afara firmelor de echipament outdoor.
De asemenea stă în caracterul nostru să facem parteneriate stabile și pe termen lung. Și acesta a fost un target de la bun început.
Practic am pornit împreună cu cei de la Clubul Alpin Român din Cluj, care erau la a două ediția a maratonului, și aveau nevoie de un sprijin serios pentru a se putea dezvolta și a intra în categoria maratoanelor mari. La momentul respectiv nimeni nu știa cât și cum se va dezvolta competiția și cum va evolua de la an la an numărul de participanți. Rezultatele vorbesc de la sine. Am fost inspirați, acum susținem unul dintre cele mai populare evenimente de alergare montană din țară.


4. Și-a spus cuvântul și pasiunea ta personală pentru munte când ați decis că vreți să vă implicați în maraton?
Nu, deloc. Glumeam, sigur că da, a avut. Dar am consultat și alți colegi din echipa de conducere înainte să ne decidem.

5. Ce apreciezi cel mai mult la msg Maraton Apuseni?
Efortul comun în direcția unui obiectiv comun. Motivația personală, bucuria de face ceva frumos, ceva deosebit, un eveniment de succes care să entuziasmeze participanții. Sună a clișeu ce am spus mai devreme dar chiar nu este. Organizarea din fiecare an însemnat efort foarte mult din partea organizatorilor, timp personal investit fără beneficiu material, foarte mult voluntariat, etc. Și în fiecare an a existat dorința de a face ceva mai bun decât anul precedent. Lucrurile astea se simt când ești implicat acolo, când participi la organizare sau alergi la eveniment.

6. Ce crezi că lipsește pe partea asta de evenimente montane?
Cred că în primul rând la noi în țara lipsește o cultură montană. Cluburi de munte cu membrii cotizanți care să promoveze diverse forme de mișcare montane într-un mod organizat, structurat. O modalitate oficializată prin care mai mulți oameni să aibă posibiltatea dea a învață și experimenta tot ce ține de munte, cum se merge pe munte, efortul implicat, dormitul la cort, alimentația, echipamentul, situațiile extreme, etc.
De acolo pornește totul, de la bază. Deocamdată nu avem un fundament suficient de solid, nu avem o cultură montană similară cu cele din Franța, Austria, Elveția, Germania etc. Cluburile montane existente se străduiesc fiecare cum poate. Pe motivul ăsta nici nu există atât de mare vizibilitate pentru acest gen de evenimente și implicit există interes limitat din partea mediului de business de a se implică.
Chiar și așa alergarea montană a crescut foarte puternic în ultimii ani și tot mai mulți încep să găsească plăcere în a face ture de alergare pe munte și de a se antrena serios pentru asta.

7. Sunt puține parteneriatele între companii și organizații care promovează sportul, natura. msg să zicem că a fost mai vizionar cu Maraton Apuseni și s-a dus dincolo de ce înțeleg mulți prin „implicare socială". Cum percepeți voi impactul pe care l-ați avut?
Într-adevăr msg Maraton Apuseni nu este un proiect de CSR. Pentru msg România este un proiect prin care ne-am alăturat și am participat la construirea unui eveniment cu care rezonăm, și prin care am reușit să ne aducem un plus de imagine semnificativ și stabil în timp. Cred că efortul nostru comun (împreună cu Clubul Alpin Român Secția Universitară Cluj) a dat posibilitatea clujenilor să aibă un maraton montan "propriu", să facă și mai cunoscută zona aceasta a Apusenilor și, în general, munții Apuseni și a inspirat pe foarte mulți să înceapă, să continue și respectiv să nu se lase de alergarea pe munte.

8. Ce mai pregătiți pe viitor?
Mie personal mi-ar plăcea și un concurs de Mountain Bike, eventual asociat cu același eveniment. De asemenea un panou serios de cățărare în Cluj ar aduce ceva nou, mai puțin obișnuit. Nu știu cât de mulți ar rezona la momentul actual cu ideea de escaladare/cățărare. Poate la fel de mulți cât rezonau acum 8 ani cu alergarea montană. Vedem, deocamdată sunt doar idei și la momentul acesta suntem concentrați pe organizarea ediției 2018 a msg Maraton Apuseni, care are loc în mai puțin de 3 săptămâni.