You're not brave.

Probabil urmează să enervez niște oameni dar nu mă pot abține. Deja știm că Facebook-ul poate fi folosit ca un instrument în campaniile sociale sau activiste și e foarte bine că avem la îndemână ceva cheap care ne oferă șansa să aducem la lumină niște probleme de natură politică, socială, sau parte a unor mișcări mai mari cum a fost #metoo. Evident că e bine să-l folosim nu doar pentru pozele drăguțe cu animalele de companie sau cu lunch-ul de la ceva bistro.
Dar scriind aceste rânduri am în minte altfel de persoană, pe care mulți o cunoașteți, dar poate că pe voi nu vă deranjează așa de tare tipul ăsta de comportament. Dar pe mine da. Vorbesc despre acele persoane care își îmbracă postările în ceva care seamănă a activism, dar care nu fac nimic de fapt. Adică nu aduc nimic nou subiectului despre care ei vorbesc, ci sunt doar drept niște „înștiințări” informale ca cercul lor de prieteni să știe unde se poziționează ei față de un anumit subiect. Se pun pe ei în fața problemei sau a cauzei de care scriu, se prezintă ca niște underdogs sau apărători voluntari ale unor principii. Ei sunt cei care „nu cred că așa ceva ar trebui să se mai întâmple”, care critică (dar nu constructiv), desființează (dar nu oferă alternative). Cel mai rău e când acest activism online nu există deloc în offline, când principiile pe care acest gen de persoană le apără cu atâta ardoare pe Facebook (chiar și prin comentarii la alte postări, uneori și fără legătură cu subiectul textului la care comentează) nu se regăsesc în acțiunile de zi cu zi. Dar, până la urmă, pentru asta-i online-ul: să ne putem construi o viață alternativă, ideală și care se încadrează în așteptările personale și ale comunității. Nu contează dacă acea viață digitală are vreo tangeță cu viața reală, nu? Aia oricum e mai greu de construit.

Cătălina Mătăsaru