Anca Zaharia | Cum să explic de ce mi-a plăcut atât de mult „N-ai tu treabă”?

Ce are în comun „Strigătul” lui Munch cu Marina Abramović și cu ”La nona ora” a lui Maurizio Cattelan, dar mai ales ce au ele de-a face cu Marcel Iureș și cu „Dănilă Prepeleac” al lui Creangă?


La asta m-am gândit după ce am văzut piesa „N-ai tu treabă” și mi-am pus următoarea problemă: cum aș povesti cuiva de ce mi-a plăcut atât de mult acest spectacol? Aș reuși oare să redau în cuvinte amestecul de vechi și nou de pe scenă, amestecul tragismului lui Prepeleac cu abordarea noncoformistă a Marinei Abramović sau a lui Cattelan față de artă și de limitele ei?



M-am tot gândit, pe parcursul spectacolului, dacă toți cei din sală au citit, fie și măcar o singură dată, povestea lui Creangă. Apoi m-am întrebat dacă și-or mai aminti ceva, dacă pot anticipa evenimentele – poate că da, poate că nu, adesea uit să nu-mi pese de ce văd ceilalți, așa că îmi reamintesc din când în când că trebuie să mă concentrez pe mine, pe cum văd, cum înțeleg și cum simt piesa.


Eu am râs mult; de dragul lui Prepeleac, de mila iscată de naivitatea lui, de nepriceperea dracilor, dintr-o nostalgie față de copilăria când mi s-a citit povestea lui până am învățat-o pe de rost, pentru ca mai apoi să reușesc să o citesc singură, râzând de fiecare dată, chiar de fiecare dată. Poate și pentru că accentul cu care mi se citea era din zona geografică a lui Creangă ori poate pentru că trăiam cu convingerea, pe care nu știu dacă am pierdut-o acum, că Iadul doar în Moldova ar exista.



Pe Marcel Iureș l-am văzut, la C’Art Fest-ul din 2016, în piesa „Absolut!” – regizată de Alexandru Dabija, același care semnează și regia spectacolului „N-ai tu treabă!”. Dacă atunci am văzut o reinterpretare a lui Ivan Turbincă rezultată din talentul și farmecul uriaș al lui Marcel Iureș, anul acesta, în cadrul celei de-a VI-a ediții a festivalului Săptămâna Comediei, am văzut același inconfundabil actor jucându-l pe acest caricatural Prepeleac: un moldovean dintr-o bucată, aparent nătâng, dar care reușește să concretizeze vorba că „tot răul e spre bine”, care își transformă cu pricepere și amuzament cele mai mari necazuri și nenorociri în fapte ce denotă bunătate, compasiune față de semeni, ba chiar o oarecare înțelepciune pe care o regăsim, de altfel, la mai toate personajele lui Ion Creangă – dintre care pe unele le vedem atât de bine reprezentate în viziunea aparte a regizorului Alexandru Dabija!


Anca Zaharia,
redactor-șef Zile și Nopți Brașov