Paul Vinicius | Halouri & Holograme (75)

Subliteratura s-a bucurat mereu de mai multă atenție decât literatura. Și cum oare ați fi vrut să fie altfel, câtă vreme subcititorii sunt copleșitor mai numeroși decât cititorii?

# Subliteratura fiind versiunea comercială a literaturii. Adică aia care „face frumos” și nici capul nu te doare. Dintr-un ditamai romanul nu rămâi decât cu o așchie, statornică însă, de mare învățătură, de genul „Și-apoi ne-am tras-o toată noaptea, ca turcii.” Nu-s vreun pudibond – că și prin versurile mele se mai vorba aia, uneori, personajele –, dar ar fi plictisitor ca numai asta să facă, nu? Ei, în subliteratură totul „curge” la fel. După o primă pagină, nu faci decât să-ți umpli timpul cu ceva. Din când în când, subcititorul închide cartea și se mai înviorează cu niște gantere. Apoi, se duce și votează. Pentru că subliteratura face bine la mușchi și la țară.

# Oricât de pesimiști am fi, va veni și momentul acela. Când porcii își vor grohăi memoriile. Că și ei au dreptul la. # Da, recunosc, sunt cam rău când mă înfurii, mai am și un umor cam acid când mi se pune, văd lucruri de care majoritatea dintre cei prezenți, habar nu au. Dar altul n-am. Și, de fapt, de cele mai multe ori, nici eu nu mă-nghit. Sper că ne-am lămurit. # Cel mai mult îmi plac pietoanele care traversează pe roșu. Și pietonii, e drept. Însă ei nu riscă decât o amendă.