Natura Fest 2018 | Ediția a IV-a

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează cea de-a patra ediție a festivalului Natura Fest, în perioada 8-10 iunie, în Parcul Izvor.

Evenimentul își propune să atragă atenția asupra importanței protejării mediului înconjurător și încearcă să se constituie într-o platformă anuală de educație și conștientizare, aliniindu-se la mișcarea mondială desfășurată sub egida Programului de Mediu al Națiunilor Unite (UNEP).

Natura Fest este un festival cu intrare liberă și înseamnă trei zile de distracție responsabilă față de mediu, cu ateliere de reciclare, concerte și alte surprize pentru toate categoriile de public.

Ateliere creative

Atelierele se vor desfășura pe parcursul celor trei zile și au la bază materiale reciclabile, evenimentul dorind să îi inspire pe bucureșteni cu idei despre modalitățile creative de reutilizare a anumitor obiecte și să responsabilizeze un număr cât mai mare de locuitori față de orașul în care trăiesc și, implicit, față de mediul natural.

Concerte

În cele 3 zile, pe scena NATURA FEST 2018 vor urca:

Vineri, 8 iunie:

18:00 | CnM

19:00 | The Amsterdams

20:15 | Grimus

21:30 | Omul cu șobolani

Sâmbătă, 9 iunie:

19:00 | EYEDROPS

20:15 | FiRMA

21:30 | Robin and the Backstabbers

Duminică, 10 iunie:

18:45 | JINXY VON D'ERS

19:45 | E.M.I.L.

21:00 | COMA