Mihail Vakulovski | Frumosul tău, frumosul lui

Teoretic tuturor ne place frumosul, chiar dacă pentru fiecare asta poate însemna altceva. Sunt oameni mai egoişti, cumva, şi-n această privinţă şi aproape că ascund frumosul descoperit sau cucerit, îl ţin numai pentru ei, cît mai departe de ochii lumii. Alţii sunt convinşi că frumosul ar trebui să aparţină tuturor, cum susţinea şi poetul rus Al. S. Puşkin.

Mă gîndeam la asta azi-dimineaţă, în drum spre serviciu, după o fază aparent simplă, dar cam ca-n filme sau ca-n proza lui Peter Handke. Mergeam pe strada Nicolae Bălcescu şi am văzut cum vine în faţă un cîine alb, mare ca un urs, pufos, foarte frumos, ţinut într-o lesă mai mult decorativă, de-un băiat.

Tot în faţă, pe aceeaşi parte a străzii, am zărit şi o vază foarte frumoasă, în care creşte o floare şi mai frumoasă (stăpînul ei a hotărît să n-o ţină în casă sau în curte, doar pentru el, ci a scos-o în stradă).

Cîinele frînează exact lîngă vaza aceea foarte frumoasă cu o floare foarte frumoasă în ea, ridică piciorul... Stăpînul lui se oprește brusc, slăbește lănțișorul, avînd mare grijă ca nu cumva să-i creeze vreun disconfort prietenului său patruped.

Mihail Vakulovski 
scriitor, traducător din literatura rusă, 
fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea.net) 
şi al CenaKLUb-ului Tiuk