Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 07/06/2018
Arhiva Zile si Nopti

JFDR – povești islandeze la București

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii JFDR – povești islandeze la București Share JFDR – povești islandeze la București


Musicalist vă invită la primul eveniment din seria Musical Storytellers. Artista islandeză Jófríður Ákadóttir (JFDR) va susține un concert la București, în Spatiul M60, pe data de 14 Iunie de la ora 20.00.

JFDR, cel mai recent proiect al artistei islandeze Jófríður Ákadóttir, reprezintă un amestec ce combină părți ciclice de chitară, cu un sunet poetic al unei călătorii care se termină acolo unde a început. Având experiență în stilurile de muzică clasică, electronică și folclor islandez, JFDR vine cu un amalgam de sunete specifice fiecărui anotimp, iar vocea sa alunecă precum un curent care calmează și cele mai zbuciumate ape. JFDR surprinde cel mai mult prin calitatea sa de om iscusit în arta cuvintelor, folosindu-se de o bogată imaginație pentru a evoca emoții subtile, ce sunt transpuse în fiecare cântec al său.

Musical Storytellers își propune să prezinte într-un cadru intim de concert tineri artiști cu un mare potențial creativ, mai puțin cunoscuți publicului din Romania. Conceptul de Musical Storytellers este inspirat din binecunoscutele emisiuni ale anilor ’90 VH1 Storytellers și MTV Unplugged.

Artiștii pe care ne-am dori să-i ascultați sunt recunoscuți pe plan internațional pentru emoția transmisă în reprezentațiile lor live, cei mai mulți dintre ei aducând în compozițiile proprii sunete, tradiții, instrumente muzicale sau stiluri ce amintesc de țara lor de origine.

Acces: 75 lei – la intrare / 50 lei – online pe www.blt.ro

 Copiii sub 12 ani însoțiți de un adult au acces liber

Detalii pe musicalist.ro

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută