Anca Zaharia | Jegul din urma noastră. Întrebări

Mă bântuie imaginea cu gunoaiele rămase în urma celor care au protestat recent în București. Și lipsa mea de înțelegere față de acei oameni iese la suprafață, dar nu sub formă de certitudini, ci de întrebări la care nu pare că pot găsi un răspuns general valabil.


De ce ai lăsa vreodată gunoaie undeva? Ce anume, în mintea ta rătăcită, te face să te comporți ca un bebeluș de trei zile, care face unde-l apucă, chit că e vorba de pat, scutec, brațele mamei? Aici ne-au adus trei decenii de reformă continuă în educație, la incapacitatea de a ne șterge singuri orificiile prin care băgăm și scoatem lucruri?


Ce te face să îți spui, probabil cu superioritate, că lasă, oricum vin alții să strângă după mine? Da, niște oameni pentru asta iau salariu, dar de ce atâta încăpățânare să-i lăsăm pe gunoieri să dea cu mătura, să-și facă treaba, în vreme ce cu justiția nu e bine, nu trebuie să o lăsăm să își facă treaba pentru care e plătită, anume curățenia de cei care și-au luat o țară pe care o cocoșează, sugându-i resursele cu nesimțirea cu care pare că s-a obișnuit cel puțin o parte dintre noi?


Ce, mă? Ies să protestez, scandând cuvinte pe care nu le înțeleg, dar nu am treabă cu elementarul „curăță după tine”, în general deprins ca automatism în primii ani de viață? Cum se pot lega cele două, cum? Promit sincer că nu înțeleg.


Ce te poate împiedica să respecți spațiul pe care calci, țara în care trăiești, pe omul de lângă tine, pe tine?