City Life | Ce facem în oraș 29 iunie - 5 iulie 2018

 

 

Vacanța de vară începe cum nu se poate mai bine: cu o nouă ediție Bucharest Jazz Festival, la care vor fi artiști de neratat (Jan Garbarek, Trilok Gurtu, Lars Danielsson, Jazzmeia Horn, Gonzalo Rubalcaba, Pedrito Martinez), iar toate concertele vor fi cu intrare liberă, cu un Shine Festival 2018 cât foarte proaspăt, cu weekend-uri de „Teatru Sub Lună” și multe alte evenimente în aer liber.

Shine Festival 2018 pe 30 iunie și 1 iulie, la Arenele Romane.

Ajuns la a V-a ediție, Shine Festival este organizat anul acesta în weekend-ul 30 iunie și 1 iulie, la Arenele Romane. Skillet, The Cat Empire, Subcarpați, Paraziții, Șuie Paparude, Frații Grime, The Mono Jacks, Cred Că Sunt Extraterestru, Bassk, Fantome, Argatu, Rockabella, Navi, Rana și The Purple Dandies sunt trupele care vor urca pe scena festivalului.

Prima zi va fi dedicată hip-hop-ului românesc, trupele principale programate pentru sâmbătă sunt Subcarpați (care aduc publicului o „Sărbătoare de Vară”, marca Culese din Cartier) și Paraziții.

Cea de-a doua zi este a rock-ului, concertele trupelor internaționale Skillet (SUA) și The Cat Empire (Australia) vor reprezenta momentele culminante ale aceastei ediții Shine Festival.

Concert Dead Kennedys în premieră la București pe 3 iulie, în Club Quantic.

Dead Kennedys, legendara trupă americană de hardcore-punk, cântă în premieră la București pe 3 iulie, în Club Quantic. Formată în San Francisco în 1978, trupa a fost unul dintre pionerii mișcării punk rock și prima trupa de hardcore americană care a avut un impact major. Trupele din deschidere sunt Dead Ceausescus și Rock’n’Ghena, iar concertul începe la ora 18:00.

Teatru sub lună 2018 între 29 iunie și 15 iulie, în Grădina Quantic Pub.

A IV-a ediție a Festivalului de teatru urban în aer liber „Teatru Sub Lună” va avea loc între 29 iunie și 15 iulie, de vineri până duminică, în Grădina Quantic Pub. Programul acestei ediții cuprinde nouă spectacole de comedie, nouă concerte de jazz, rock și folk, expoziții de fotografie, pictură, sculptură în lemn, costume și o ofertă de sute de cărți la standul Editurii InDArt.

Spectacolul Gardenia (premieră) pe 30 iunie, la Teatrul Odeon

Pe 30 iunie, de la ora 19:30, pe scena Sălii Studio a Teatrului Odeon se joacă o nouă producție: „Gardenia”. Piesa surprinde patru generații de femei din aceeași familie, care se confruntă cu tiparele comportamentale, constrângerile și moștenirea genetică. Toate își spun povestea la aceeași vârstă, 33 de ani, și trec prin frământările istoriei începând cu al doilea război mondial și până în prezent.