Get Fit with GARMIN 2018

300 de participanți s-au luat la întrecere cu ei înșiși și cu capriciile vremii!

Pe 23 iunie, în ciuda rafalelor de ploaie și a grindinei, circa 300 de participanți au luat startul probelor Get Fit With Garmin organizate de Garmin Cluj cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca pe platoul din Parcul Cetățuia și au participat la sesiunile paralele pregătite pentru ei!

Conceput pentru sportivii polivalenți și pentru a ajuta participanții să reintre în formă, ediția nr. 2 a acestui eveniment a suținut organizația Special Olympics prin donații directe de 20% din taxa de participare.

În cadrul Get Fit with Garmin 2018, un eveniment informal, menit să creeze o comunitate de oameni care adoptă obiceiuri sănătoase, ne-am bucurat de prezența unor oameni dedicați, amatori de outdoor care au demonstrat că un echipament decvat și un mental pregătit pentru intemperii înving obstacolele neașteptate. Felicitări tuturor! Împreună am dat o nouă valoare motto-ului evenimentului: Beat Yesterday!

Atelierul Body Combat a demarat dis de dimineață, pregătind participanții pentru cursa cu obstacole pe ritmuri dinamice și mișcări complexe.

Proba de alergare cu obstacole, adulți  a luat startul la ora 10:00 și a adus în premieră un traseu cu suișuri și coborâșuri în jurul hotelului Belvedere, cu o vedere spectaculoasă spre centrul istoric al municipiului Cuj-Napoca. Circuitul de 1,6 km a fost parcurs de 2 ori de către alergători, cel mai bun timp înregistrat fiind de 13 minute 45 secunde.

Proba Family de alergare cu obstacole a fost ca de obicei cea mai așteptată probă de către micii alergători care abia așteptau să pornească în cursă. Competiția a fost mare, 90 de echipe luând startul la această probă. În ciuda prognozei meteo! Un exemplu extraordinar de mobilizare din partea părinților și copiilor.

Din cauza rafalelor de ploaie și a grindinei, sesiunea de Open Air Yoga a fost organizată în interior, în așteptarea domolirii ploii. Însă aceasta a fost urmată de grindină, astfel încât startul probei de cross-country a trebui amânat cu cateva minute.

Proba cross-country MTB – XCC  de 8 km, a fost cu siguranță cea mai spectaculoasă probă atât datorită traseului solicitant pregătit de organizatori cât și datorită atitudinii extraordinare a cicliștilor prezenți la eveniment care parcă au fost și mai motivați să pornească în concurs după rafalele de grindină! Cel mai bun timp realizat a fost de 23 minute 46 secunde.

În paralel cu proba de ciclism, atelierul de nutriție a oferit participanților informații despre o dietă sănătoasă și metode de personalizare a regimului alimentar la tipul de activitate realizate.

Pe parcursul întregului eveniment Garmin Challenge a oferit șansa publicului și participanților să se înscrie la tombola cu produse de la finalul ediției!

Ceremonia de premiere și tombola cu produse oferite de parteneri și sponsori a readus publicul pe platou. Ne-am bucurat împreună de victoriile zilei și de depășirea unor noi limite pentru fiecare!

Mulțumiri speciale și ambasadorilor ediției 2018 pentru susținere și implicare. Efectul multiplicator al exemplelor pozitive este de necontestat.

Sperăm ca această ediție să fi stârnit pofta de mișcare și sport în aer liber în rândul comunității locale din Cluj și ne revedem la ediția nr. 3 din 2019!

Get Fit with Garmin este un eveniment ce îmbină fitness-ul, alergarea cu obstacole individuală și cu familia, cross country MTB-ul și antrenamente cu sesiuni de yoga în aer liber și seminarii de nutriție. Este o abordare modernă a sportului în familie ce dorește să arate că un parcurs sportiv poate fi în același timp solicitant și distractiv! Sub sloganul Beat Yesterday dorim să motivăm participanții să își depășească propriile limite în deplină siguranță și comfort!

 

Mai multe detalii aici: http://fitwithgarmin.ro