City Life | Ce facem în oraș 6 - 12 iulie 2018

 

 

Cum vara e în toi și ziua este lungă, parcă avem mai mult timp pentru evenimentele din următoarea săptămână. Nu ne rămâne decât să ne bucurăm de un weekend jazzistic la Bucharest Jazz Festival, de sărbătoarea de aniversare a Food Hood sau de târguri de design autohton, plus multe concerte și petreceri de la care să rămânem cu amintiri plăcute.

Concert Jan Garbarek Group ft. Trilok Gurtu

Sâmbătă, 7 iulie, de la ora 21:00, pe scena Bucharest Jazz Festival 2018 urcă unul dintre cei mai importanți muzicieni de jazz contemporan: Jan Garbarek. Un globe-trotter muzical, care inspiră adânc toate sunetele ce îi ies în cale, Jan Garbarek s-a îndepărtat treptat de jazzul pur, dezvoltându-și propriul sunet inimitabil, o împletire între jazzul ambiental, world music și folclorul scandinav. În compozițiile sale, de o luminozitate aproape suprarealistă, echilibrează momentele de liniște cu momentele de tensiune. Jan Garbarek va urca pe scena din Piața George Enescu alături de Trilok Gurtu (tobe și percuție), Rainer Brüninghaus (pian), Yuri Daniel (chitară bas). Intrarea este liberă.

Concert caritabil byron

Asociația non-guvernamentală Merci Charity (care derulează proiecte de sănătate și educație) organizează o serie de evenimente culturale în aer liber în grădina Muzeului Național George Enescu: „FAPTE BUNE în grădina Enescu”. Pe 11 iulie este invitată trupa byron, care, începând cu ora 20.00, va susține un concert acustic. Participare pe bază de donație: min. 30 de lei/pers.

DoR Live: Antrenament pentru schimbare

Decât o Revistă ne provoacă la un antrenament pentru schimbare la al doilea spectacol din seria DoR Live din acest an. Pe scena Sălii Mari a Teatrului Național vor urca activiști precum Elena Calistru, inovatori sociali precum fondatoarele Dăruiește Viață, trupa de liceeni Playhood, muzicienii de la Greetings Sugar și cântărețul Alex Ștefănescu. 10 iulie, ora 19:30. Bilet: 50 de lei.

Festivalul Internațional „Vară Magică” 2018

Festivalul Internațional „Vară Magică” dedică cea de-a a șaptea ediție Centenarului Marii Uniri a României, celebrat prin concertele ce vor avea loc în perioada 11 iulie-29 august pe eleganta scenă a Ateneului Român. Seria celor 12 spectacole va începe cu un concert susținut de Orchestra „Violoncellissimo 100”, sub bagheta celebrului dirijor Cristian Mandeal.