Cronică de carte de Adela Dinu: ”MONTAUK” - Max Frisch

"Montauk" e o povestire cu densitate de roman, inclusă de celebrul Marcel Reich-Ranicki (un fel de Manolescu al nemților) în canonul literaturii germane.

Povestirea se deschide cu un citat cunoscut din Montaigne, cel în care se declara singurul conținut al propriei cărți. Citatul semnalizează o schimbare a poeticii lui Max Frisch. Povestirea e contaminată de jurnalul scriitorului. Structura tip colaj e un efect direct al influenței jurnalului. Acest continuum jurnal-literatură-jurnal, cu imposibilitatea de a discerne între literatură și biografie, între invenție și confesiune brută, e inovația acestei proze scurte. Frisch s-a plictisit de literatură, vrea să se povestească pe sine. Nu
evaziunea e mobilul demersului narativ, ci dorința de a capta clipa, de a face timpul se oprească în loc.

Scriitorul nu-și poate lepăda pielea, astfel încât din această poveste a vieții se naște tot literatură. E un alt fel de literatură totuși: o literatură eliberată de mecanismele complicate, o literatură a esențialului.