„Post Jazz in the Park” de Alin Vaida

Pentru mine, concertul celor de la Fanfare Ciocârlia din 1 iulie a fost revelionul. S-a terminat ediția a 6-a a festivalului care mi-a acaparat mai toată viața și atenția de mai bine de 6 ani încoace.
Trei lucruri mi-au rămas în minte după această ediție:

1. Muzica din acest an. Evident că știam de la ce să mă aștept la toți artiștii, dar parcă multe concertele au fost de pe altă planetă.
2. Reacția asupra presiunii. Am văzut în jurul meu oamenii care au rezistat demențial, am văzut oameni care au cedat. Niciodată ca până acum, presiunea nu a fost așa de intensă. Au fost multe zile și a fost greu cu meteo. Am înțeles și eu ce înseamnă de adevăratelea ploaia.
3. Multitudinea de sentimente. M-am încărcat cu multă energie de la oamenii din jur anul acesta. Am primit multă empatie și încurajări pentru zilele de ploaie, am primit multă recunoștință și fericire pentru concerte, am râs și m-am bucurat de momente cu mulți oameni din jurul meu.

A fost demențial. Și fiindcă nu m-am concentrat doar pe producție și am încercat să fiu peste tot, am conștientizat cât de mulți oameni depun eforturi și dau ce e mai bun din ei pentru o idee, pentru binele comun. Cred că Jazz in the Park reprezintă un spațiu public, nu doar prin prisma faptului că e într-un parc public, ci prin prisma faptului că așa mulți oameni dau de la ei ca acest eveniment să iasă, încât e și al lor. Jazz in the Park e al tuturor, e un bun public cumva. Și le mulțumesc tuturor pentru asta și vreau să simtă toți cei implicați că e și al lor acest eveniment.
Jobul ăsta e nebun, rău de tot. Dar e incredibil.