Anca Zaharia | Pixul personalizat

Când s-a inventat personalizarea accesoriilor - mai ales ca unealtă în marketing - trebuie să fi fost ditamai revelația. Cei cărora nu le venise această idee sigur s-au dat cu capul de peretele peșterii, din invidie, desigur. Dar au recuperat rapid terenul pierdut și au început să își pună și ei însemnele afacerii pe obiecte promoționale făcute low-cost și pe fast-forward.


Dar acum, în 2018, să mai ai buget de marketing pentru niște plastic ieftin și împuțit, care poluează în draci, mi se pare aberația supremă. Măi, tot ai niște bani, fix asta alegi să faci cu ei? Să iei cele mai ieftine pixuri și să dai mai mult pe inscruipționare decât ai dat pe obiect în sine? Iar obiectul să fie printre cele mai inutile posibil?


Da, încă folosim pixuri, dar nu e ca și cum mai umblă prea multă lume cu pixul în buzunarul de la piept mereu, gata să își scrie numărul de telefon pe agenda fetei cunoscute în trenul de noapte spre celălalt capăt al țării. Ce naiba aș putea face eu cu un pix cu PIZZERIA PIZZULESCU pe el, care nici măcar nu scrie mai mult de un prefix, în cel mai bun caz? 


De ce nu donezi banii ăia, firmă? De ce nu faci ceva care să arate că îți pasă un pic mai mult, să te duci dincolo de cană, tricou și pix? De ce nu faci, dacă tot le alegi pe acestea, ceva cu termen de utilizare mai mare de 5 minute? În calitate de client al multor locuri care aruncă ocazional banii pe astfel de prostii, sfatul meu e să nu mai arunci banii pe ele. Nu le voi folosi - pentru că, așa cum spuneam, majoritatea nu sunt utilizabile oricum - și voi avea și părerea, probabil fondată întrucâtva, că și produsele tale au aceeași calitate precum materialele promoționale.