Facebook: forma modernă și obligatorie de fericire

Era mai ușor înainte: ieșeai la o bere și tot ceea ce spuneai aveai șanse mari să rămână între cele câteva capete care ascultau fără să dea like, la sfârșit. Eram mai liberi, deși nu vrem să recunoaștem: tristețea își avea locul asigurat în normalul cotidian, fără a fi simți obligația de a o ascunde în spatele fotografiilor cu soare, zâmbet, zgomot și mulțime. Depunem mai mult efort în cosmetizarea online decât în eforturi reale, eficiente și constructive pentru a atinge tot ceea ce, în aparență, am fi. Augmentăm poze, încheiem prietenii false, eufemizăm, divagăm și ne transformăm, cu pași lenți, dar siguri – în marcaje capricioase ale vanității ce, în final, ne vine de hac. Cu cât avem mai mult succes, cu atât vanitatea ne este stimulată, anulând sau, cel puțin, anesteziind simțul realității tangibile, în care ceilalți sunt receptori și ținte ale acțiunilor noastre. Fără îndoială și în aparență paradoxal,  insuccesul contribuie în aceeași măsură, valurile de frustrare, invidia, frica de a fi mai prejos generând forme patologice ce în mediul online modelează postaci plini de  un fals simț al drepății, al curățeniei și nevoii de curățire. Ce-ar fi dacă am transforma, însă, online-ul, în cabinetul nostru de terapie? Dacă am fi sinceri, dacă audiența ar fi formată doar din oamenii ce ne ascultă și ne cunosc cu adevărat? Dacă v-aș provoca să postați în fiecare zi, timp de 30 de zile, câte o fotografie netrucată, fără filtre, lumini adăugate sau umbre transformate, care să arate sincer, naiv și fără ocolișuri, cine sunteți cu adevărat, ați accepta provocarea? Răsplata e infinit mai veridică, mai palpabilă și mai productivă, vă asigur! Ai curaj?

#30zilecumine