Pedro Negrescu (pe numele real Petronius Aciocârlănoaei) s-a născut la Tecuci, pe 25 aprilie 1969. Colaborator fidel al multor muzicieni români reprezentativi – saxofonistul Garbis Dedeian (cu care a debutat în jazz), Mircea Tiberian (care i-a fost şi profesor la Clasa Jazz a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti), regretatul Johnny Răducanu (ca membru permanent al grupului „Johnny Răducanu & Friends”), Marius Popp, Dan Ionescu, Liviu Butoi, Nicolas Simion, Romeo Cosma, fraţii Popovici (Iaşi), Ion Baciu Jr., Anca Parghel, Teodora Enache, Iancsi Körössy, Dan Ştefănică, Maria Răducanu dar şi din alte ţări: bulgarul Ventzislav Blagoev, ungarul Köszegi Imre, sârbul Ivan Alexeevici, mai recent (octombrie 2010), saxofonistul american Chico Freeman etc.
Pedro Negrescu s-a impus peste hotare, participând la Festivalurile de Jazz de la Bydgoszcz – Polonia (1994), Corinthos – Grecia (1995), Russe – Bulgaria (1993, 1996), la Concursul – Festival de la Getxo – Spania (1998, cu grupul propriu „Soft Triangle”, finalist al competiţiei), la turneul de concerte din Italia (1998, cu grupul lui Johnny Răducanu), la amplul turneu continental cu Big band-ul internaţional „Swinging Europe”, la Expoziţia Mondială de la Hanovra (august 2000), la Los Angeles (2007), unde a urmat studii post-universitare şi a colaborat cu Larry Livingston.
Este doctor în muzică, specializarea dirijat orchestră. A fost regizor la Opera din Constanţa, profesor de muzică de cameră la Liceul de Artă din Constanţa, dirijor al orchestrei de cameră „Con Anima” din Arad. De-a lungul timpului, a fost invitat să dirijeze orchestre atât în ţară cât şi în străinătate, cele mai recente colaborări ale sale fiind cele cu Orchestra Teatrului
de Operetă din Kiev, Ucraina şi cu Orchestra Naţională de Cameră de la Chişinău. Este dirijorul orchestrei studenţeşti a Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, unde predă şi disciplina Dirijat orchestră. Cântă la contrabas, violoncel, trom¬petă, corn şi pian.
**„Am vrut să devin un George Enescu”**
„Am fost, de mic, beneficiarul unei atmosfere speciale în familie. Bunicul şi cumnaţii din partea mamei erau muzicanţi, astfel că am crescut văzând şi ascultând muzică. Am fost un copil destul de cuminte. Idealul meu era să devin un instrumentist virtuoz, să devin şi eu un George Enescu”, povesteşte Pedro Negrescu.
**Contrabasul**
„Deşi în primele clase de şcoală am studiat violoncelul, contrabasul este unul dintre primele instrumente pe care le-am văzut. Am şi acum un melc, un cap de contrabas, care a aparţinut bunicului meu. În liceu am cântat rock, pop-music, cafe concert, lăutărie, muzică de petrecere, la nunţi, botezuri, înmormântări, defilări şi la jurăminte militare. În armată am făcut parte din fanfară: am luat parte la tot ce înseamnă secţiune muzicală. Contrabasul a venit în mod firesc în clipa în care am cântat în primul taraf. Sigur că mă uitam la el, dar mi se părea tot timpul prea mare. La un moment dat, eram coleg de cameră de studiu în şcoala de muzică cu Cătălin Rotaru, care este unul dintre contrabasiştii de jazz şi de muzică clasică ai României – acum e undeva în America – el începuse deja să cânte jazz şi îl auzeam studiind, îmi povestea că este o muzică extraordinară”. Acum, Pedro Negrescu este considerat cel mai bun contrabasist de jazz din România.
**„Un talent nu poate fi oprit nici de securitate!”**
A cochetat cu teologia şi actoria, dar a urmat, la Conservator, Regie de operă şi, în paralel, Jazz. Şi-a luat doctoratul în dirijat orchestră: „Tot ceea ce se petrece acum cu mine vine ca o răzbunare firească a naturii, pentru că eu nu am putut fi oprit: un talent nu poate fi oprit, un fenomen muzical autentic nu poate fi oprit nici de securitate. El se manifestă! Ar fi păcat ca el să fie înecat în alcool sau în disperare şi sunt milioane de asemenea exemple.
Zodia mea este extraordinară, sunt născut sub semnul reuşitei. Nu m-am născut ca să pierd”. „Nu renunţ la jazz, dar nici nu mă opresc la el” „N-am să renunţ la jazz dar nici n-am să mă opresc la el. Pentru că jazzul nu este suficient pentru dorinţele mele lăuntrice, pentru ceea ce simt eu. Vreau să cânt, vreau să compun, vreau să dirijez. Ruşii spun că fiecare dirijor poartă sunetul orchestrei în sine. Eu cred că am un sunet al meu, dar deocamdată nu mă simt cu totul stăpân pe meseria asta. Mi-am dat seama că totuşi nu sunt chiar atât de la început pe cât credeam, nu ştiam că pot să ajung să lucrez, că pot fi explicit şi că pot obţine ceva de la o orchestră, indiferent de pe care meleaguri, şi că pot fi destul de eficient să scot un program deloc uşor, cum a fost cel prezentat luna aceasta, la Teatrul Muzical din Galaţi, şi să-l prezint în concert în câteva zile. Şi pentru asta sunt recunoscător tuturor celor care m-au învăţat despre meseria asta şi celor care în continuare mă ajută. Am învăţat temeinic ceea ce ştiu de la ei”.
**Muzica este leac**
„Am nevoie de muzică: este leac, notele sunt ceaiurile de fiecare zi… După părerea mea, cuvântul şi muzica se află în permanent conflict. Există o semantică propriu-zisă, a textului, a cuvântului, şi există o semantică a muzicii. Şi nu de puţine ori ele sunt în deplin antagonism. Trebuie genialitatea lui Puccini sau a lui Ceaikovski să pui împreună sensul frazei muzicale cu sensul frazei literare. Muzica nu e o sclavă, nu poate fi o cenuşăreasă a artelor. Muzica este regina tuturor artelor”.
**Proiecte şi colaborări**
Are o activitate susţinută. Tocmai s-a întors de la Chişinău, unde a colaborat cu Orchestra Naţională de Cameră de acolo “o orchestră maleabilă, cu care am rezonat extraordinar. Am dirijat un program intitulat “Bijuterii italiene”, cu doi solişti foarte buni, Ştefan Negură la nai şi Dan Iulian Druţac la vioară. Am mai avut, de curând, un alt concert cu Filarmonica Moldova din Iaşi, cu care am făcut un program Grieg-Brahms. Sub egida Societăţii de concerte Bistriţa, de care se ocupă Mihaela şi Zanfir Ţărmure, am avut un concert cald, foarte bine primit de publicul bistriţean.
În prezent, pregătesc un concert cu Filarmonica din Botoşani, unde voi dirija un program Mozart-Brahms. Voi mai avea alte două colaborări cu Teatrul Naţional din Târgu Mureş, în perspectiva apropiată, una cu regizoarea Oana Leahu şi cealaltă cu Roxana Marian, la spectacolul „Medeea”, unde voi face muzica dar voi şi cânta, va fi un performance. Sunt aşteptat în Bulgaria, la Radio Sofia şi mai urmează apoi o colaborare cu pianistul italian Alessandro Marano, directorul unui Festival Mozart de pian, undeva, in Sicilia, unde voi dirija. Din partea maestrului Goia am primit invitaţia de a dirija, la toamnă, în cadrul Festivalului „Regina Vioara”, de la Chişinău”, spune Pedro Negrescu. Până atunci, îl vom putea vedea şi asculta la Galaţi, în luna aprilie, la Scena Cafe.
**„Va mai dura până să devin ceea ce voi fi”**
„Încerc să argumentez, să confirm acest „sunt” al meu, pentru că sunt. Nu ştiu dacă extraordinar, aş prefera să nu fiu un dirijor slab sau unul oarecare. Aş prefera să fiu privit ca un slujitor al muzicii. Probabil că încă va mai dura destul de mult până să devin ceea ce voi fi. Şi nu ştiu dacă înseamnă atât de mult ceea ce sunt acum. Însă nu vreau să fiu nerecunoscător. Tot timpul spun lucrul ăsta: sunt foarte mulţumit şi simt că sunt un norocos”, conchide Pedro Negrescu.
