City Life | Ce facem în oraș 13 - 19 iulie 2018

 

 

Timp de o lună, Bucureștiul se va anima în fiecare weekend la cel mai mare eveniment de teatrul stradal din România. B-Fit in the Street! - Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București „invadează” centrul orașului, care devine scena unui adevărat carnaval: personaje fantastice, acrobații, instalații mirifice, jocuri de lumini, muzică și spectacole inedite, toate într-o defilare festivă.

B-Fit in the Street! - Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București 2018

Între 13 iulie și 5 august se va desfășura la București cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București – B-Fit in the Street!, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB. Peste 400 de artiști internaționali vor participa la ediția aniversară a festivalului, care celebrează în 2018 zece ani de existență pregătind un program mai eclectic și mai dinamic ca niciodată, dedicat Centenarul Marii Uniri. Vor fi patru weekenduri ce vor cuprinde peste 40 de spectacole și zeci de reprezentații în zone cheie din București: Piața Universității, Piațeta Odeon, Parcul Cișmigiu, Piața Revoluției, Piața George Enescu și Centrul Istoric.

n o c t u r n a #4 | Fierbințeanu

În al patrulea episod al seriei de evenimente N o c t u r n a, duo-ul art-pop Fierbințeanu lansează videoclipul Rescue (un nou single de pe albumul The Great Scheme Of Things), într-un concert susținut pe terasa Muzeului Național de Artă Contemporană . Fierbințeanu înseamnă Gabriela Fierbințeanu (voce) și Cristian Fierbințeanu (voce, computer, instrumente) – 14 iulie, ora 20:30.

„Dublul” - Gili Mocanu

Pe 18 iulie, de la ora 19, la ARCUB va fi vernisată expoziția „Dublul” a pictorului român Gili Mocanu. În acest proiect, două secvențe ale aceluiași simbol sunt redate cromatic prin rece și cald, într-o serialitate ce sintetizează o obsesie stilistică a artistului. Expoziția poate fi vizitată până pe data de 24 august, zilnic, între orele 14:00 și 22:00, iar intrarea este liberă.

Namaste India 2018

Pe 14 și 15 iulie va avea loc a X-a ediție a Festivalului „Namaste India”. În curtea și grădina Casei Universitarilor, în intervalul 9:00-20:00, vizitatorii vor putea găsi o expoziție cu vânzare de produse indiene, mâncăruri tradiționale, cursuri de yoga, demonstrații ale artei drapării sariului, ale picturii cu henna, ateliere de dans și multe alte activități legate de cultura indiană. Bilet: 8 lei.