Georgiana Saizescu, actrița care interpretează rolul asistentei în drama SCURTCIRCUIT, a fost prezentă la Iași, la Festivalul Serile Filmului Românesc, care s-a desfășurat în perioada 6-10 iunie, alături de soțul ei, regizorul Cătălin Saizescu.
Ce înseamnă Scurtcircuit pentru dumneavoastră? Ce însemna înainte de filmări și ce reprezintă acum?
La început a fost o necunoscută, apoi l-am ajutat pe Cătă (n.r. Cătălin Saizescu) cu castingul și cu tot ce am putut practic, pentru că neavînd fondurile necesare, și tot suportul cu lucrurile de filmare, m-am implicat pe cât am putut și în momentul de față, Scurtcircuit este ca un al treilea copil al nostru. Poate e mult spus, dar chiar înseamnă enorm pentru noi!
De ce credeți că ar trebui să vadă tinerii acest film?
Eu cred că e o lecție de viață, cred că cine vede filmul ăsta se regăsește în el și până la urmă e un film care ne reprezintă, un film despre noi, un film despre România și noi abia așteptam să îl prezentăm aici. Sigur, am ajuns la Shanghai, am luat și premiu, dar abia așteptam să se lanseze la noi pentru că este adresat publicului român.
În rolurile principale sunt doi tineri. Care dintre cei doi protagoniști a fost mai greu de controlat?
Manuel a fost cel mai greu de controlat, dar a avut Cătă grijă să-l tempereze. Era o chestie total nouă pentru el și nu știa de unde s-o apuce și tindea să meargă pe cum era el și Cătă i-a zis „Nu, uite că trebuie să cauți, să vezi, să mai lași de la tine” și a reușit să îl aducă pe drumul cel bun, iar cu Maruca, după ce a descoperit-o Magda (n.r. Magda Catone) la liceul ei, a venit la casting însoțită de mămică și a fost un fiasco total. Nu i-a ieșit nimic! După care s-au ales niște cupluri, care urmau să dea castingul și le-am spus lui Cătălin și regizorului secund, Ștefan, să le mai dea o șansă pentru că așa am simțit eu. Nu degeaba am stat aproape opt ani lîngă maiestrul Ogășanu și am tras așa ca un burețel tot ce s-a putut de la el. Și am simțit-o pur și simplu, eram ferm convinsă că ea o să reușească și o să fie „wow” și chiar a fost.
Deși este o dramă, au existat la filmările filmului momente amuzante, poate?
Nu cred că au fost momente amuzante pentru că noi, în toată perioada de filmare, eram răscoliți de la operator și până la machiaj, și toată lumea plângea pentru că e foarte greu să te pui în situația asta. Noi nici măcăr 10% nu am simțit din ce au simțit oamenii ăia. Altfel, o întâmplare mai caraghioasă? Nu știu, eu încercam să mă detașez de tot ce era glumiță în jurul meu, pentru că e foarte greu. Nu poți veni de acasă cu glumițe, „ha-ha-ha” și apoi să intri și să îți imaginezi tot calvarul ală.
Reușește filmul acesta să trezească România la realitate?
Eu cred că da. Am fost la Pitești, unde o profesoară de engleză a strâns o sută de elevi și i-a adus în cinema și după vizionarea filmului, feedback-ul a fost foarte bun și un băiat a ținut să ne spună că el a venit de ochii doamnei profesoare să stea 10 minute, și după care să meargă la bere cu băieții și a zis că nu a putut să se ridice de pe scaun și a rămas până la final și era super încântat. Și nu numai el, în general tinerii au primit bine filmul. Este o lecție de viață!
Ați făcut practica de două săptămâni la Spitalul Giulești. A reușit experința aceasta să vă schimbe părerea despre sistemul medical?
Da, la început îmi judecam personajul și ziceam că a greșit, o puneam la zid din punctul de vedere al mamei, dar după două săptămâni în care am intrat pe tură dimineața și ieșeam o dată cu toată lumea, am înțeles altfel situația. Și uneori sunt asistentele umilite pe nedrept de părinți, vin unii cu pretenții, iar fetele alea chiar au grijă de copii. Chiar m-am uitat, am stat acolo și am urmărit. Și câteodată, stau și mă gândesc și mi se face dor să mă duc acolo să văd.
O amintire care v-a rămas de acolo?
La un moment dat, am asistat la o naștere și eu m-am dus acolo, îmbrăcată în halat și cu tot ce trebuie și am zis „Vai, aveți o fetiță!” și se uita femeia aia la mine, pentru că și eu reacționasem ca și când aș fi prietena ei.
Aveți un sfat pentru tinerii care doresc să devină actori?
Să îți urmeze visul pentru că asta este cel mai important și să nu renunțe niciodată, pentru că știi vorba aia „Un șut în fund, un pas înainte”. Când eram la facultate, mergeau studenții la castinguri și le spuneau „Perfect! A fost extraodinar, haideți că vă sunăm noi dacă e!” iar dacă spunea replica asta „Dacă e”, era clar că nu te mai sună. Dar dacă o iei ca atare și încerci, totul iese.
Ați participat la castinguri și vi s-a dat acest răspuns?
Da, de nenumărate ori. În facultate de foarte multe ori, dar deja ne obișnuisem și făcusem o glumă în cercul nostru cu „Te sunăm noi dacă e!”.
Cum este să lucrați pe același platou cu soțul dumneavoastră?
Este fain, se lucrează super cu Cătă. Îți explică foarte bine și pe platoul de filmare nu e tensiune foarte mare. Din păcate, nu am apucat să lucrez cu foarte mulți regizori, și cu Cătă pot spune că lucrez foarte bine. Și, în general, toți actorii care au lucrat cu el spun lucrul acesta, nu doar eu.
Schimbă un personaj ceva la Georgiana Saizescu?
Fiecare personaj schimbă. Primul personaj din cariera mea a fost Răspopita, din Păcală se întoarce. A fost primul meu film de lungmetraj, al socrului meu, unde m-am și cunoscut cu Cătă și a fost un personaj tare simpatic. Era o fetiță răsfățată, unde am venit eu cu ideea să aibă două codițe tapate. Și da fiecare persoanaj schimbă ceva, îți pune amprenta asupra ta și cred că fiecare rol ajută la maturizare.
Ce vă bucură cel mai mult la această meserie?
Că tot timpul încerci ceva nou, nu te plictisești și dacă ar fi să fiu din nou în punctul în care ar trebui să îmi aleg drumul în viață, tot pe ăsta l-aș alege, chiar dacă sunt momente când nu ai proiecte și e frustrant, dar atunci când revin e minunat.
Interviu realizat de
Lavinia-Iuliana Molociniuc
