Recomandare de carte | „Câinele iubirii”

 


Romanul „Câinele iubirii” de Sebastian Sifft a apărut la Editura Humanitas (2018), în colecţia „Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu. Pînă acum scriitorul român cu domiciliul la Bruxelles a mai publicat două volume de poezie (la Vinea & Nemira) şi s-a ţinut departe de lumea literară, aşa că putem considera că Sebastian Sifft a mai debutat o dată, acum în proză.


După ce citeşti „Câinele iubirii”, îţi aminteşti brusc că biografia fiecărui om este alcătuită cel puţin din viaţa a trei generaţii, dacă nu patru, că mai porţi cu tine şi soarta bunicilor şi a părinţilor, dacă nu şi pe a copiilor. Da, avem un roman psihologic de familie, un fel de jurnal terapeutic, în care protagonistul, pornind de la o fotografie veche, de familie, încearcă să înţeleagă relaţia părinţilor (Ana şi Filip, „tataurul”), pe care o scoate în faţă ca pe-o traumă la care s-a ajuns şi din cauza bunicilor (Herman şi Tase), rană sufletească profundă, care-l doare foarte mult şi pe el (de aici – nenumăratele amintiri din copilăria şi adolescenţa din Bărăgan, apoi din perioada studenţească a însingurării complete). De altfel, nu avem o naraţiune cursivă, romanul e format ca un volum de poezie, din flash-uri şi fragmente de biografie personală, de familie sau sociale.


Apoi, toate personajele povestesc la persoana I şi cititorul nu prea primeşte detalii – i se înmînează volanul şi mai departe trebuie să se descurce singur, lectura fiind ca un drum foarte complicat.


Povestea începe cu prezentul, cu sfîrşitul, cînd mama, cîndva foarte fragilă (a vrut să se facă balerină), are grijă (de vreo 20 de ani) de tatăl paralizat, cîndva o forţă a naturii, fost militar de mare succes, probabil ofiţer securist în ceauşism. Personajele vorbesc pe rînd, îşi expun traumele prin care au trecut în perioade istorice crunte, pe care protagonistul nu le uită, le absoarbe şi le păstrează în memorie. Pe la sfîrşitul cărţii personajul principal mărturiseşte că după ce i-a spus iubitei „povestea asta”, de care nu poate să scape, aceasta i-a lăsat un bileţel de adio în care-i zice că „e mai bine aşa”. O poveste de viaţă pe care n-o poate duce oricine, un roman complicat, original, intens, deosebit. Lectură utilă!


Mihail Vakulovski 
scriitor, traducător din literatura rusă, 
fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea.net) 
şi al CenaKLUb-ului Tiuk