Mustață de Bere – berea artizanală făcută la Brașov

 

Interviu cu Rareș Petre – Mustață de Bere

 „Suntem doi asociați, foști colegi de generală și de facultate, născuți în Brașov, plecați mai mulți  ani în afara țării și reveniți cu idei și mentalitate proaspată. Ingineri de profesie, încă lucrăm în domeniu, dar cu speranța că într-un viitor apropiat ne vom ocupa numai de producerea berii. Facem bere din dorința de a munci și locui în orașul unde ne-am născut. Vrem să le arătăm prietenilor plecați că este momentul în care ar putea să revină în țară și să înceapă o afacere.”

 În primul rând, de unde denumirea?

Câteodată o bere turnată cu multă spumă îți face o mustață de bere pe buza superioară. E în ton cu berea pe care o facem. Vizual, ca brand este foarte atractiv și ușor de ținut minte.

 De ce bere artizanală? Simplă afacere sau pasiune pentru bere?

Și afacere, și pasiune. Nu cred ca poți face o afacere de orice natură fără pasiune. Pasiune pentru bere, plăcere din rezultatul muncii și o mică afacere. Asociatul meu, Janos Csillag, este foarte pasionat și a avut ocazia să facă un curs de berar de 6 luni în nordul Spaniei. El este și cel care a inventat rețeta, bazat pe chimie, experiență și intuiție.

 În ce localuri din Brașov putem bea Mustața de Bere?

Tipografia, Deane’s Pub, Bistro De l’Arte, Dei Frati, Jar, Casa Albert, Liquor Store (pentru acasă).

 Ce sortimente de bere ne oferă Mustața? Și cui pot fi ele recomandate?

Un singur sortiment de bere (rețeta American IPA). Recomandată oricui are peste 18 ani, indiferent de tipul de alcool sau răcoritoare pe care îl preferă.

 Cum stă România la capitolul bere și băutori? Sau Brașovul?

În România se consumă masiv bere ieftină și de o calitate îndoielnică. Brașovul nu face excepție, dar există și foarte multă lume în căutare de bere de calitate, făcută în loturi mici, pe plan local. În Brașov există foarte mulți turiști în căutare de bere artizanală produsă local.

 Cum privesc românii berea artizanală? Suntem cunoscători, știm după ce gusturi să ne uităm sau ne-am hipsterizat și bem bere artizanală pentru că e cool?

Berea artizanală este foarte bine primită de românii tineri și de cei care au avut ocazia să călătorească și să guste beri de calitate produse artizanal în alte țări cu tradiție în domeniu (Belgia, Anglia, Germania)

 Unde ai băut cea mai bună bere din viața ta?

Fabrica de bere Guinness, Dublin.