Cătălina Codreanu, despre „Cu drag, Van Gogh”: „Munca mea se cuantifică în trei luni de producție, concentrate pe ecran în opt secunde”

Am văzut „Cu drag, Van Gogh” în lacrimi de la început până la sfârșit, nostalgică după cartea care a fost preferata mea foarte mulți ani, „Bucuria vieții” a lui Stone. Despre film am scris aici. Și am stat în sală până în ultima clipă, voind să aflu dacă printre pictorii care au contribuit la apariția filmului s-au numărat și români – unul dintre cei peste 125 de pictori care au contribuit este Cătălina Codreanu, pe care am căutat-o imediat ca să aflu tot ce se poate despre ea. Iată ce a ieșit din fascinația mea pentru Van Gogh și din pasiunea cu care Cătălina vorbește despre munca ei.


Pentru că nici nu am știut, din păcate, până nu ți-am văzut numele pe generic, pentru ca apoi să-l caut pe Google: cine ești? Ce vrei să știe cineva despre tine?
Sunt un om norocos că viața i-a îndeplinit cea mai mare dorință, aceea de a avea copii. Sunt un artist care se inspiră din ce trăiește, acest lucru fiind acum maternitatea, însă raportarea la această temă se schimbă odată cu etapele de dezvoltare ale copiilor și ale mele ca mamă. Văd în maternitate cel mai puternic impuls creator și cel mai larg spectru de emoții care poate fi așternut pe pânză. Voi omite detaliile tehnice ale parcursului meu, însă cititorii interesați pot să îmi citească CV-ul pe site.


Cum ai ajuns în echipa care a făcut posibilă apariția minunăției „Cu drag, Van Gogh”?
Am văzut trailerul filmului pe Facebook și am rămas total fascinată, pur și simplu am trăit o stare de totală uimire și nu îmi venea să cred ca vom avea o astfel de producție pe marile ecrane. Imediat le-am scris un e-mail producătorilor, le-am prezentat portofoliul și i-am întrebat dacă mai au nevoie de pictori. Am primit un răspuns pozitiv și la scurt timp eram în studioul BreakThru Films din Gdansk pentru test. Totul a decurs bine și am intrat în etapa de training, care a fost cea mai frumoasă și „plină” din toată această experiență. Am învățat foarte mult în aceste 3 săptămâni de training de la supervizorii noștri, care sunt pictori și animatori extraordinari și pentru care am o mare admirație. În a treia săptămână de training am aflat că pot începe să lucrez la film, iar bucuria a fost de nedescris. Așa a început, pe scurt, experiența “Loving Vincent”, a primului film de lung metraj în întregime pictat din lume.



Ce a presupus munca pentru acest film? Ce picturi ai reprodus? Le-ai ales tu sau ți-au fost atribuite întâmplător ori pe baza unor preferințe anterior exprimate?
Am decis, împreună cu producătorii, că este benefic să pictez un personaj care să îmi placă foarte mult: astfel, am lucrat cu entuziasm, cu altă stare de spirit și alt elan decât dacă mi-ar fi revenit un personaj față de care să nu am nicio atracție. Am pictat-o pe Marguerite Gachet. Scena în sine mi-a fost atribuită de producători și a fost aceea în care Marguerite Gachet vorbește cu Armand Roulin în lanul de grâu.
Munca mea pentru acest film se cuantifică în trei luni de producție, din care pe ecran se văd opt secunde, scena mea având două sute de cadre.


Mă așteptam să fie timp îndelungat, dar totuși, trei luni? Explică-ne.
Fiecare scenă începe cu amestecul culorilor, operațiune care poate lua și 2-3 zile pline de lucru, depinde câte culori există în pictura de referință. Noi ne amestecam cantități uriașe de culori, ca să ne ajungă pe tot parcursul scenelor de sute de cadre. Pasul următor era să pictăm primul cadru, care, evident, lua mereu cel mai mult timp fiindcă începeam de la zero. Asta poate însemna o zi sau două pentru scene foarte simple, iar timpul crește direct proporțional cu dificultatea. După ce primul cadru era acceptat de regizoarea Dorota Kobiela, se trecea la animația propriu-zisă: răzuiam cu cuțitul de paletă vopseaua de pe pânză și pictam următorul cadru. Și tot așa, până se termina scena.


Și totuși, nu s-a lucrat de la zero, îmi imaginez; ce ai avut ca suport?
În timpul procesului ne-au ajutat imaginile de referință: pictura originală a lui Van Gogh, key-frame-ul creat de supervizori, pozele actorilor, cadrele filmate pe ecranul verde, proiecția pe pânză etc. Toate aceste imagini erau permanent deschise pe ecranul calculatorului din mini-atelierul de unde lucram, numit PAWS (painting animation working station). Imagini și video din studiourile BreakThru Films pot fi văzute aici.



Ai studiat în România, dar și în străinătate, iar în prezent nu locuiești în țară. E România cumva neprietenoasă cu artiștii?
Nu, motivul pentru care locuiesc în altă țară este strict personal, nu are de-a face cu felul în care e privită arta în România. Cred că țara noastră înflorește cultural de la un an la altul și că se fac eforturi uriașe pentru a face România o țară „prietenoasă” pentru artiști. Chiar dacă locuiesc peste granițele țării, rămân profund conectată la scena artistică din București și la colegii mei de breaslă.


Am observat că acorzi o atenție sporită dimensiunii materne a existenței; asta pentru că ești mamă sau e vorba, pur și simplu, de explorare a unei lumi insuficient exploatate în artă?
Motivul pentru care lucrez pe tema maternității este unul personal. De mică îmi doresc un copil mai mult decât orice altceva. Am realizat primul proiect pe tema maternității în timpul studiului la Roma, numit “Future children”, conceput înainte de a fi însărcinată. A urmat sarcina, o perioadă plină de emoții și entuziasm, în care am dezvoltat acest proiect prin lucrări de mici dimensiuni, ilustrând scene din viața viitorilor mei copii, reprezentați prin forme ovoide. După naștere, această formă ovoidă s-a conturat în portretul fiului meu prin seria MATER, o serie despre fericirea și calmul maternității și alăptarea ca o continuare a cordonului ombilical în planul emoțiilor. A urmat etapa în care casa ni s-a umplut de jucării colorate și totul devenea o acțiune și o veselie: așa a apărut seria LUDO, cel mai recent proiect. Acesta nu reprezintă numai o incursiune în lumea fiului meu, ci și în propria mea copilărie. Îmi doresc ca aceste lucrări să aibă același impact și asupra privitorului, pe care să îl transporte către acel spațiu atemporal al amintirilor care trezesc copilul interior.


Fiecare operă de artă e un auto-portret, spui tu. Dacă te-ai vedea cu un ochi obiectiv sau măcar neutru, cum te-ai descrie din exterior, pe baza creației tale?
Mama înnebunită după fiul ei. Glumesc. Nu știu. La întrebarea asta aștept și eu răspunsuri.


Care e proiectul realizat până acum de care ești extrem de mândră? Și de ce anume?
Voi evita răspunsul clișeic legat de copii, deși mândrie mai mare decât cea de mamă nu există. Strict profesional, “Loving Vincent”. Pentru că este primul film de lung metraj din lume în întregime pictat, pentru că am învățat ceva nou într-un context extrem de solicitant, pentru ca mi-am testat răbdarea, pentru că reprezintă ceva făcut cu sacrificii foarte mari; pe scurt, pentru că pentru mine este un episod marcant din multe puncte de vedere.



Ce planuri ai pe viitor, ce proiecte pregătești?
Acum lucrez cu mare pasiune la proiectul „copiii mei” și iau o pauză de șevalet până în toamnă. Folosesc acest timp pentru a dezvolta un proiect în medii neconvenționale, care va fi expus la Art Hub Bucharest și curatoriat de Nona Șerbănescu.
Totodată, în urma campaniei pe Kickstarter, până în octombrie voi finaliza proiectul Ludo Profile, care presupune 100 de ilustrații digitale adunate la final într-un e-book.
Spre sfârșitul anului ma întorc la șevalet cu un proiect de pictură deja în lucru de câteva luni.
„Sub influența” filmului ”Loving Vincent”, îmi petrec timpul și pictând portrete la cerere, folosind stilul și tehnica lui Van Gogh și continui cu ateliere de pictură în care împărtășesc cu iubitorii de artă tot ce am învățat lucrând pentru film.
Sunt implicată și în alte proiecte artistice total diferite de tot ce am făcut până acum și despre care prefer să nu divulg nimic acum. Informațiile vor apărea la timpul potrivit.


Unde îți putem admira picturile? Online și offline, desigur.
O selecție din seria LUDO se poate vedea în cadrul festivalului Kunstwoche din Steyr, Austria (www.kunstwoche.at) care debutează pe 5 august. Lucrările se pot vedea și prin vizite programate la atelier.
Portofoliul online este pe www.catalinacodreanu.com, și tot aici puteți afla și mai multe despre mine și activitatea mea. Vă aștept cu drag pe pagina de Facebook Catalina Codreanu, acolo unde putem interacționa și rămâne în contact.


Foto main: Niko Zuparic
Foto articol: arhiva cu lucrări a Cătălinei Codreanu
Interviu realizat de Anca Zaharia