Salut Bucureşti | Smida Jazz Fest 2018 (17-19 august)

 

Apusenii au avut întotdeauna un soi de aură magică pentru cei care Ii s-au aventurat în pântece. Verdele, apele și liniștea, combinate cu dialectul molcom al băștinașilor, s-au combinat într-un creuzet mistic și au produs o zonă în care până și vrăjitoarele ar cere azil politic. În acest areal de poveste a prins viață, în urmă cu 2 ani, o întâmplare nemaipomenită – Festivalul de jazz de la Smida.

Pornit la drum gospodărește, cu o ediție pilot în care au fost testate toate variabilele, evenimentul crește organic, astfel că această ediție va plasa, indiscutabil, festivalul pe un meridian superior precedentelor. Meritul decisiv al organizatorilor nu este neapărat alegerea locului și nici programul (fără a diminua cumva importanța acestor aspecte), ci determinarea cu care au decis să transforme un sat izolat din Apuseni într-un epicentru al muzicii de calitate. Sau, mai degrabă, o sumă a tuturor acestor factori. Cu propria rețetă în dinți, s-au aventurat în bucătăria deja ocupată de adulții industriei și s-au așezat la fereastra cu vedere la munte, loc de unde nu par să vrea să se mute prea curând.

Afișul acestei ediții păstrează traiectoria de prospețime inițiată odată cu ediția pilot, explorarea diverselor sonorități reunite sub denumirea generică și generoasă a jazzului fiind declarația evidentă de intenție a tinerilor care fac acest festival. Timp de trei zile, poiana de la coada lacului Beliș va deveni locul de pelerinaj al noii secte a Smidienilor, grup pentru care ritualul absolut de trecere este combinația de natură, oameni și muzică bună. Haidați și voi!

Detalii pe smidajazz.ro