3 sub 20 de lei | Bruschetta summer

Nu știm alții cum sunt, dar nouă nu ne prea vine să mâncăm ceva „serios” vara, așa că ne mulțumim să ciugulim câte ceva care să fie summerish și bun.

A nu se înțelege că bruschetta este neserioasă – ci dimpotrivă, această italienească „hrană a săracului” pare perfectă pentru o zi cu soare. Bine făcute și frumos așezate pe un platou, îți oferă cel puțin două-trei categorii de gusturi diverse, dar care se completează frumos și care nici nu-ți oferă senzația că nu te mai poți mișca după ce te ridici de la masă.

Iată sugestiile noastre, strânse din ce am gustat în ultima vreme în localurile brașovene.

Bistro Ma Cocotte
Primești 8 feliuțe de baghetă pufoasă la interior și crocantă la exterior: două cu pesto, două cu roșii, două cu somon și două cu mozzarella. Delicioase! N-am reținut cantități, dar promitem că e o porție mai mult decât suficientă pentru cel puțin un om serios.
Unde? Nicopole 34A
Ce? Bruschetti Mix
Cât? 17 lei

Pizzeria della Nonna
Un pic diferite de ce știm din alte locuri, bruschettele de la Nonna sunt, de fapt, foccacia în trei variante: tonno, acciughe (file de pește) și roșii. Fiecare are 260 de grame, deci o maxi-bruschetta care te va duce, inevitabil, cu gândul și la pizza din local.
Unde? Dr. Ioan Cantacuziono 1
Ce? Bruschette al tonno/acciughe/roșii
Cât? 9.5 lei

Bistro Aha
Ai nevoie de o săptămână să încerci tot ce au în meniu la acest capitol, pentru că ai nu mai puțin de 8 variante: ricotta și busuioc; cremă de brânză și somon marinat; mozzarella și roșii (în variantă rece, dar și caldă); ciuperci și gorgonzola; ton, ceapă roșie și ardei gras; prosciutto și roșii; crostini cu pastă de măsline, brie și avocado.
Unde? Lucian Blaga 8A
Ce? Bruschette cu... orice vrei
Cât? 15/18 lei

Vă dorim poftă bună!