Petronela Rotar | O țară ca afară

Venim de la Corbu spre Constanța, cu 5 kilometri la oră. Drumul e complet blocat pe ambele părți, toată zona Mamaia, mii de mașini pe fiecare dintre sensuri, rulînd la ralanti, cu șoferi nervoși, înjurînd infrastructura proastă care face ca an de an, în plin sezon, șoseaua să se blocheze. Odată prins în ambuteiaj, nu mai ai loc de întors, te resemnezi să faci parte din marele vierme care se tîrăște lent, foarte lent. Dacă stai aici și ai nevoie de ambulanță, mori cu zile, nu are pe unde să se strecoare, rămîne blocată.


La o asemenea viteză, peisajul uman și aproape urban ți se relevă în toată splendoarea lui. Din mașini, oamenii aruncă ce nu le mai folosește: mucuri de țigară, ambalaje, sticle goale chiar. Pe trotuar, chiar în dreapta mea, doi adolescenți care tocmai au terminat o pungă de chipsuri au aruncat-o cu un gest șocant de nonșalant peste umăr, în spate, de parcă ar fi cel mai firesc lucru din lume. Probabil că în lumea lor, și este. Pe stînga, se succed unul după altul, cluburi de mari fițe, unde șezlongul poate ajunge și la 100 de lei în weekend, blocuri cu o arhitectură oribilă, cu apartamente de vacanță care costă cît toți rinichii unei familii numeroase la vînzare, mașini de sute de mii de euro în parcări, hoteluri de patru și cinci stele unde o noapte costă cît un sejur în Grecia. Dincoace de drum, patru – cinci metri mai la dreapta, se înșiră boschetăriile, vorba lui cumnată-meu, crîșme insalubre unde salmonela pare că îți rînjește din farfuriile cu ciorbă grasă, mici și alte mîncăruri tradiționale printate mare pe bannerele groase și colorate, care atîrnă pe gardurile lor, cu oferte de 18 lei meniul zilei și camere la etaj cu „doar 80 de lei pe noapte”. Pe dreapta, lumea e săracă, în parcări stau Daciile, vizavi de șeptarii noi, drumul desparte două lumi atît de diferite încît pare o graniță aproape de netrecut. Stînga, homarii și șeptarii. Dreapta, micii și Dacii.


Gunoiul lăsat în urmă e la fel, pe ambele părți. Punga cade la fel și din șeptar, și din Dacie. Și unii, și ceilalți, vor putea bifa că au fost în vacanță la Mamaia și își vor face prietenii invidioși cu un ckeck-in de pe zona zero. E atît de urît, de îngrămădit, de murdar, de șantier totul, încît ți se naște firesc întrebarea: chestia asta cum se mai repară vreodată?


Tot cumnatu-meu are și răspunsul: nu se repară. Ras tot, pînă la zero.