Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 23/07/2015
Arhiva Zile si Nopti

Transalpina ar putea fi deschisă oficial la începutul lunii august

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Transalpina ar putea fi deschisă oficial la începutul lunii august Share Transalpina ar putea fi deschisă oficial la începutul lunii august


Transalpina, şoseaua care ajunge la cea mai înaltă altitudine din România, ar putea fi deschisă oficial la începutul lunii august.

CNADNR a suplimentat echipele pentru ca lucrările să poată fi încheiate până la această dată, au precizat reprezentanţii CNADNR Vâlcea. „Se lucrează din plin la montarea parapeţilor de siguranţă, marcaje, semne, absolut tot ce este necesar ca acest drum să fie gata la începutul lunii august. Vom suplimenta chiar numărul de muncitori pentru a grăbi lucrările şi pentru ca turiştii să poată ajunge cât mai repede în zonă, să traverseze acest drum dinspre Gorj spre Vâlcea şi Alba”, au afirmat reprezentanţii secţiei CNADNR Vâlcea, potrivit Agerpres.

Deşi încă nu s-a deschis oficial, Transalpina este traversată zilnic de sute de turişti. Neoficial, numărul celor care tranzitează DN67C se ridică la aproximativ 500 de autoturisme, iar în week-end numărul acestora se dublează.

Sursa: Ovidiu Vrânceanu, bizbrasov.ro

Foto: “Transalpina 14” by Saturnian – Own work. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută