Scriitori cu pisici / Lansare: Cartea pisicii

Marți, 20 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat iubitorilor de literatură și pisici, prilejuit de lansare volumului Cartea pisicii, de Cristian Teodorescu și Mardale (ilustrații), apărut de curînd la Editura Polirom.

Alături de autorii cărții, la eveniment vor participa Nora Iuga (care va povesti despre pisica Dracula, care i-a fost alături mai bine de 18 ani), Aurora Liiceanu (care va povesti despre Kaya, pisica sa năstrușnică, greu de scos din casă), Adina Dinițoiu (Observator cultural, litero-mania.com), Andreea Chebac (Bookblog.ro, moderatoare), dar și pisica Ochi...

Intrarea liberă

Accesul cu pisici este strict permis.