Playlist de C.C. Buricea-Mlinarcic

PLAYLIST
de C.C. Buricea-Mlinarcic

regia: Tudor Lucanu
scenografia: Tudor Lucanu
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
Orsolya Pogăceanu, născută Ivácsonyi, profesoară de muzică, fiica pastorului reformat din Varmezău, după 1989 sound designer: Emőke Kató (Teatrul Maghiar de Stat Cluj)
Laurenţiu Pogăceanu, inginer, scriitor şi eseist diletant, membru al cenaclului SF Andromeda, după decembrie ’89 ziarist la „Foaia naţională“: Ovidiu Crişan
Melinda Pogăceanu, fiica lor: Sânziana Tarţa
Omar Şaripov, recepţioner sovietic, rezident în Turkmenia, apoi Omar ben Sharip cetăţean al lumii, rezident în România: Mihai-Florian Nițu
Toader, mai nou Theodor, Verdinaş, colonel de securitate, fost tehnician zootehnist, după 1989 om de afaceri, acţionar la Banca Religiilor: Adrian Cucu
Reporter, prezentator şi moderator TV: Matei Rotaru

regia tehnică: Arhidiade Mureşan
operator lumini: Ionuț Maier
sonorizare: Vasile Crăciun
proiecţii video: Vlad Negrea
sufleor: Ana Maria Moldovan

PLAYLIST este o poveste derulată de-a lungul a nouăsprezece ani – între 1989 și 2008 – a unei familii româno-maghiare, trecute prin „epoca de aur”, cu alte cuvinte fără lumină, căldură, cu alimentele raționalizate și ajunse, în cele din urmă, în plină democrație. O democrație în care vechii securiști sunt acum oameni de afaceri prosperi, iar atunci când sunt demascați, e firesc să nu recunoască: „Nu sunt decât un biet om de afaceri implicat până peste cap în schimbarea la față a țării noastre…”.

Despre acest spectacol, regizorul Tudor Lucanu declară: „Playlist este istoria unei familii mixte care începe în comunismul românesc și se adaptează treptat la noile forme sociale. Playlist este o istorie recentă. O istorie care ne-a schimbat și care continuă să ne schimbe cu sau fără voința noastră. O istorie pe care nu ai cum să o controlezi, ci care mai degrabă te controlează ea pe tine. O istorie subjugată manipulării de orice fel”.

Recomandare de vârstă: 14+

Prețul biletelor:
25 lei, 20 lei;
10 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.