True Folk cu Marius Matache

Marți e seara dedicată muzicii - poezie, iar pe 3 octombrie Marius Matache va fi amfitrionul folk-ului din Sufragerie. De mai bine de 13 ani cântă cu un singur scop: să facă oamenii să zâmbească. Vă așteptăm în Sufragerie să zâmbim și să cântăm!

”Se spune despre artiști că sunt niște tipi excentrici, fie că e vorba de haine, coafură, tatuaje, superstiții, pasiuni. Dacă mă gândesc că cel mai frecvent mă îmbrac în jeans, mi-am tuns pletele acum mai bine de 10 ani pentru simplul fapt că se tot rărea, nu sunt superstițios, pasiunea mea se cheamă blogging sau sport, iar singurele tatuaje sunt niște puncte pe piept și spate realizate din motive medicale, cred că cel mai excentric amănunt legat de mine este doctoratul în chimie și job-ul de cercetător la Universitatea din București.” - Marius Matache

Info & Rezervări la tel. 0727 488 087. Intrarea este liberă