Bravul nostru Micșa @ Fest(in)2017

A cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru „FEST(in) pe Bulevard”, se va desfășura între 7-18 octombrie. Program complet AICI.

Bravul nostru Micșa @ Fest(in)2017 - Vineri, 13 octombrie, ora 12.00

Spectacol-lectură, intrarea liberă

de Radu Țuculescu / regia: Mihai Lungeanu / Cu: Ion Haiduc, Şerban Gomoi, Cristian Şofron, Raluca Jugănaru Grosu, Mihai Marinescu, Ada Navrot, Victoria Cociaş, Luminiţa Erga, Dani Popescu

Radu Ţuculescu, în textul „Bravul nostru Micşa” ne oferă tot o radiografie de „criză”, dar prin imaginea – uşor deformată satiric – a unei lumi periferice aflate într-o perpetuă adaptare la standardele „europene”, otrăvite precum mărul vrăjitoarei. O caldă înţelegere a limitelor umane îmbracă umorul prin care caricatura se apropie de o fotografie aproape perfectă. Ba chiar de un selfie, realizat cu un zâmbet „politic corect” aplicat pe nişte buze crăpate de sete. Personajele demne de reţinut, via culoare locală, dar şi transparenţa defectelor morale care mişună la tot pasul, ingeniozitatea soluţiilor propuse, alături de teatralitatea situaţiilor construite cu abilitate, recomandă textul pentru o înscenare cu mari şanse de succes.