I have a doll in my closet @ Fest(in)2017

A cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru „FEST(in) pe Bulevard”, se va desfășura între 7-18 octombrie. Program complet AICI.

I have a doll in my closet @ Fest(in)2017 - Spectacol urmat de discuții cu publicul

Spectacol supratitrat în limba română. Producție a Companiei Grupo de Teatro „Buenos Aires”, Argentina. Secțiunea: „Criza adolescenței”

de María Inés Falconi / Regia: Carlos de Urquiza / Costume: Endi Ruiz
Video: Julián Carschenboim, Santiago Squadroni / Foto și graphic design: Antú Martín / Cu: Julián Sierra

Julián trebuie să-și mute dulapul, cel în care, copil fiind, își ascundea comorile, lăsate la vedere sau secrete. Multe dintre ele au rămas încă acolo: mingea, tricoul de basket, revistele cu Batman și cu Barbie sau păpușa pe care a furat-o de la sora sa când era mic. Pentru ca nimeni să nu o găsească, trebuise să o înfășoare cu un pullover și să o ascundă în sertarul de sus al dulapului. Să te joci cu păpușile era interzis! Lucrurile îi trezesc amintiri, mai ales legate de familie și de prieteni, de pe vremea când a decis să-și accepte și să-și dezvăluie homosexualitatea.