Tot ce-i minunat în lume

de Duncan Macmillan și Jonny Donahoe / REGIA: Nicolae Constantin Tănase / SCENOGRAFIA: Adeline Bădescu / CU: Denisa Nicolae

Sunt lucruri care îți înveselesc viața. Sunt lucruri pur și simplu minunate, pentru care merită să trăiești. O listă cu tot ce-i minunat în lume. Un reminder pe viață că bucuria poate fi gasită în lucruri aparent neînsemnate, dar care pot deveni minunate. Depinde din ce perspectivă privești lumea.

După selecționarea în cadrul Edinburgh Fringe Festival, în 2015, și în cadrul Festivalului Național de Teatru (FNT), în 2016, compania româno-britanică VANNER COLLECTIVE lansează cea mai recentă producție teatrală a sa, „Tot ce-i minunat în lume”, în cadrul unui turneu național. Spectacolul face parte din campania de awareness asupra depresiei și de destigmatizare la nivelul societății românești pe care VANNER COLLECTIVE a inițiat-o în 2017 alături de partenerii săi medicali: Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, Depresiv.ro, Atlas Help și Asociația Equilibrium.