Festivalul Național ”Studențiada”

       În perioada 16-22 octombrie 2017 va avea loc cel mai mare festival studențesc organizat la nivel național și anume: ,,Studențiada”. De la an la an, numărul studenților care și-au arătat interesul pentru acest festival a crescut considerabil, iar din acest motiv, Societatea Studenților Mediciniști Galați (SSMG), în parteneriat cu AIESEC Galați și Liga Studenților Basarabeni din Galați (LSBG) și-au unit forțele pentru a duce mai departe tradiția festivalului și la Galați. Organizatorii evenimentului și-au propus să ofere studenților o săptămână plină de activități inedite, menite să îi ajute să deprindă competențele necesare dezvoltării individuale, cât și profesionale și să sublinieze rolul important pe care tinerii îl au ca cetățeni, oferindu-le șansa de a se cunoaște, de a interacționa și de a se implica în proiecte comune. Cele 7 zile sunt dedicate educației, sănătății, culturii, sportului, dar și distracției.
Festivalul Național ,,Studenţiada” este organizat de Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR), în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, prin organizații membre din 16 centre universitare din țară: București, Iași, Craiova, Timișoara, Tg. Jiu, Petroșani, Galați, Constanța, Brasov, Târgu- Mureș, Bacău, Târgoviște, Arad, Sibiu, Ploiești și Cluj și îndeamnă tinerii „să învețe să trăiască studențește”!
Partenerii locali ai evenimentului sunt: Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Centrul de Transfuzii Sangvine Galați, Direcția Cămine, Cantine și Proiecte Studențești Galați, Casa de Cultură a Studenților Galați, Cinema 3D Galați. 

Înscrierile se pot face aici