„Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant“

E o poveste de demult reînviată de un autor scoţian atipic, Anthony Neilson (n. 1967), preocupat finalmente chiar de esenţa artei pe care o slujeşte - teatrul. Episodul istoric reinterpretat aici aparţine unui secol revolut, epoca victoriană, când un fălos impresar pe nume Edward Gant făcea furori cu reprezentaţiile sale în care misterul era exacerbat până la ezoterism. De ce-l aduce în actualitate (piesa e scrisă în 2002) autorul pe acest bizar vânzător de iluzii? Ei bine, tocmai pentru a-i contrazice încrederea în imaginaţie şi în capacitatea omului de a fi păcălit cu iluzii, cu născociri, cu osebire a acelui om bântuit de singurătate care-şi caută salvarea evadând din realitate. „Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant“, un titlu cu rezonanţe de realism magic ce ne trimite la romane sud-americane, e de fapt un enunţ capcană. Sensul său paradoxal devine presupus pe parcurs şi pe măsură ce spectatorul chemat să urmărească scornelile împinse la absurd din povestirile excentrice inventate începe să bănuiască o răsturnare de situaţie. Până la verdictul final al autorului rostit ca atare: nu ne mai vindeţi născociri! Cele trei povestiri alese să ne pună pe gânduri sunt tocmai asemenea născociri adesea gogonate, când caraghioase, când vesele, când melancolice sau de-a dreptul triste. Una ne spune păţania unei fete hidoase curtată pentru că scotea perle din bubele de pe faţă, alta e despre un îndrăgostit care cere ajutorul unui aşa zis fachir care-l maltratează primejduindu-i viaţa, în fine în ultima e provocată o tandră întâlnire dintre un ursuleţ-jucărie abandonat şi cel care-şi pierduse copilăria.