Worse is better | Lucian Indrei

24 mai – 30 iunie
vernisaj: 24 mai, ora 19:00
Pilot, parter

”…Pierdute descoperitor, totul în tine a fost un naufragiu!” – P. Neruda

„Uneori mi-aș dori să mă pot imagina drept un foton hoinar prin spațiu, reflectat de către un obstacol la altul și așa mai departe, până când mi-am consumat toată energia. Există, de asemenea, șansa de a nu întâlni nimic, astfel fiind în mișcare pentru totdeauna. Nu mă pot opri la dorința mea. Imposibil. Dar, din cauza vitezei mele extraordinare, nu ar mai fi nevoie, din moment ce timpul ar sta pe loc.
Adevărul este că, de cele mai multe ori, mă rătăcesc prin spațiu, trecând de la un obiect la altul și așa mai departe, până când îmi consum toată energia. Dar mă pot opri la dorința mea. Eu călătoresc în timp, nu în afara lui. Este mai rău? Este mai bine?”

În expoziția sa personală, Lucian Indrei prezintă fragmente din existența sa, proiecții de evenimente, stări de spirit sau chiar reverberații fără rost, deoarece viața nu are întotdeauna sens.

Lucian Indrei (n. 1983) trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. Expoziţii selectate: Greffes, Villa Medici, Roma (2017); Narrating images / Imagining stories, Domino, Fundaţia Plan B, Cluj (2017); Polished Honesty, Centrul Artelor Vizuale, Bucureşti (2016); Invisible Labor, Lateral ArtSpace, Cluj (2016); Kritischemassenausstellung aus der Manege, Kunstarkaden, Münich (2016); Untitled, Lateral ArtSpace, Cluj (2015); Passing by, Lateral ArtSpace, Cluj (2012).

Expoziția poate fi vizionată după vernisaj în timpul programului de vizitare, de marți până sâmbătă între 15:00 și 19:00 sau în afara acestui interval, cu programare. Vizitele includ un tur ghidat gratuit, care începe de la etajul întâi.