Știința din România în ultimii 100 de ani / Expoziție fotografie

Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca și Organizația Studenților pentru Natură organizează în Anul Centenarului Marii Uniri, două proiecte dedicate studenților și tinerilor pasionați de natură, dar și publicului larg: expoziția Știința din România în ultimii 100 de ani și concursul de fotografie NATURE – points of view from young naturalists, adresat tinerilor naturaliști, ambele organizate sub umbrela SciFest Cluj-Napoca - The science of things, festival dedicat științelor, al cărui scop este acela de îmbinare a sectoarelor cercetare, cultural și educațional și care va avea loc în perioada 31.10-4.11.2018, la Cluj-Napoca.

ȘTIINȚA DIN ROMÂNIA ÎN ULTIMII 100 DE ANI

Evenimentul are ca scop promovarea unor personalități din România, în special din domeniul biologiei/biomedical, care prin cercetările lor au adus contribuții majore, inclusiv la nivel mondial. Practic, evenimentul va fi o expoziție (planșe) ce va cuprinde informațiile esențiale și de impact ale cercetătorilor români și va fi deschisă publicului în perioada 15 Iunie - 5 Iulie 2018 la Casa de Cultură a Studenților, pe holul de la etajul 1.

Expoziția va fi deschisă și în luna octombrie, la Muzeul de Zoologie al UBB, în perioada festivalului, iar ulterior desfășurării festivalului, împreună cu CCS Cluj-Napoca, reprezentanții OSpN au decis să doneze planșele către școlile din mediul rural. 

CONCURS DE FOTOGRAFIE PENTRU TINERI STUDENȚI

Organizatori: 
• Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca
• Organizația Studenților pentru Natură

Competiția ”NATURE – points of view from young naturalists” sau “Natura prin obiectiv” se desfășoară în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților și se află la a cea de-a III-a ediție.
Ea are în vedere promovarea celor mai bune fotografii ale tinerilor studenți din România pasionați de natură cu vârsta de până în 26 de ani, care urmează cursurile unei facultăți din România.

”Ne bucurăm să fim parteneri în acest proiect alături de Organizația Studenților pentru Natură și să marcăm la modul cel mai frumos Anul Centenarului Marii Uniri, prin două evenimente dedicate marilor cercetători și oameni de știință români, evenimente care îi pun în lumină și pe studenții noștri pasionați de natură, prin intermediul expoziției de fotografie ce va fi deschisă publicului larg, aici, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca”, a declarat Flavius Milășan, directorul instituției.

Studenți din toată țara vor putea să trimită pentru concurs maxim 4 fotografii, care să se încadreze într-una din categoriile: FLORĂ (peisaje, plante, fungi) pozele pot să fie color sau alb negru, FAUNĂ (insecte și animale sălbatice/domestice) și MICRO (orice fotografie făcută la microscop – secțiuni – animale microscopice – bacterii). 
DEADLINE: 1 IUNIE 2018.

Regulamentul complet al Concursului: https://goo.gl/ZRyQPY


Fiecare categorie va avea un câștigător care va primi un loc gratuit într-o tabără studențească la mare sau la munte, ultimul număr al revistei BIO-me, un exemplar al cărții ”Păsări” de Liviu Pripon. Toți participanții vor primi o diplomă de participare, iar cei selectați vor avea fotografiile publicate într-un catalog redactat de Revista Bio-ME cu titlul ”NATURE- points of view from young naturalists”. Fotografiile vor fi expuse la Casa de Cultură a Studenților, în perioada 15 iunie-5 iulie 2018, publicul larg fiind invitat să viziteze această expoziție.