Sibiu International Street ART Festival

A IV-a ediție a Sibiu International Street ART Festival (SISAF) va da culoare orașului între 2 și 8 iulie cu noi lucrări de artă stradală. 

La fel ca în fiecare an, SISAF își va lăsa amprenta pe zidurile gri din Sibiu, fiind cel mai amplu demers de acest gen la nivel național. Totodată, e singurul festival din lume de o asemenea amploare care realizează picturi murale pe zidurile instituțiilor de învățământ. La ediția a 4-a, în completarea celor 48 de murale din anii trecuți, vor fi realizate alte 16 lucrări pe zidurile din oraș: școli, licee, un bloc, dar în premieră vor fi pictate și alte instituții importante din Sibiu, precum Casa de Cultură și Sala Transilvania. De asemenea, alte 10 lucrări vor fi implementate pe panouri, în Parcul Sub Arini, dar și în alte spații din oraș care vor fi revitalizate, precum o centrală termică și o serie de panouri electrice. În total, în acest an, vor participa în cadrul festivalului 28 de artiști din România, Brazilia, Rusia și Marea Britanie, aleși în urma unei selecții de proiecte street art.

În paralel, festivalul propune un program diversificat pentru iubitorii de artă și cultură urbană: concerte (Macanache, Nopame, All This Band, DJ Funkydrop, DJ Tuți și alții), conferințe pe teme de artă și urbanism, expoziție de fotografie cu artistul Pisica Pătrată în Turnu Sfatului, workshop de stencil cu Mădălina Botoran, proiecție de film, workshop pentru copii cu desene pe asfalt, Live Painting și Sibiu Street Art Tour.