Doamna de turtă dulce

„Doamna de turtă dulce” este o comedie romantică cu momente înduioşătoare şi scene de puternică tensiune dramatică.

Piesa a fost publicată în 1970, este structurată în trei acte şi s-a jucat pentru prima dată pe Broadway, la Playmouth Theatre. Spectacolul de la Sibiu este o montare fidelă a textului original şi o aduce în prim plan pe Evy Meara, o fostă cântăreaţă a cărei carieră şi căsnicie au fost distruse de alcool.

După ce a fost externată dintr-o clinică de reabilitare pentru tratarea dependenţei de alcool, Evy (Mariana Mihu) se întoarce în apartamentul său din New York hotărâtă să îşi construiască o viaţă nouă.

Atitudinea de femeie fatală a artistei este confirmată încă o dată prin apariţia în scenă a curierului spaniol Manuel (Alexandru Malaicu), păcălit de femeie să plece fără a cere plata cash. Pe scenă îşi face apariţia şi fiica adolescentă a artistei, Polly (Iulia Popa/ Veronica Arizancu), ce îşi asumă rolul de părinte pe măsură ce situaţia mamei se agravează. Jimmy (Nicu Mihoc) şi Toby (Raluca Iani), cei mai apropiaţi prieteni ai artistei, încearcă să îi fie alături în aceste momente, dar sunt mult prea prinşi în propriile drame, reale şi imaginare, pentru a putea evalua starea femeii.

Între timp, muzicianul Lou (Florin Coşuleţ), reapare în viaţa lui Evy pentru a-i cere să se întoarcă la el. Toate aceste evenimente sunt prea greu de suportat pentru Evy, care suferă o cădere nervoasă şi se întoarce la vechile obiceiuri, îndepărtându-şi familia şi prietenii. Regizorul spectacolului reuşeşte să sudeze scenele păstrând un ritm alert, fără a pierde din spiritul revigorant şi amuzant al textului.

Atmosfera newyorkeză a anilor '70 este reflectată prin muzica din spectacol, costume şi decorul scenografei Iuliana Gherghescu, ce reconstituie în cel mai mic detaliu apartamentul unei clădiri din vestul Manhattan-ului.