Junii braşoveni

 

 

Organizat în baza valorilor păstrate în tezaurul muzeului dar şi în baza donaţiilor venite din partea junilor, muzeul valorifică bogatele tradiţii locale şi prin bogăţia portului şi simbolurile acestuia explică atât vechimea cât şi codul de viaţă al românilor din Schei.

Practicat anual din vremuri străvechi ca obicei de primăvară (din 25 martie şi până în prima duminică după Paşti), obiceiul atrage atenţia prin particularităţile, fastul şi semnificaţiile sale adânci cu elemente din vremea dacilor.

Remarcăm modelul căciulii lui Mihai Viteazul la grupurile de albiori, dorobanţi şi curcani, sau costumaţia luptătorilor pentru Independenţa României de la 1877 purtat de roşiori, curcani şi dorobanţi, precum şi păstrarea tricolorului până şi în căptuşeala pălăriei.