Aniversarea 2D

Regia: Dan Chişu

Cu: Mircea Albulescu, Răzvan Vasilescu, Lucian Ifrim, Emanuel Pârvu, Emilia Dobrin

Gen film: Dramă

Premiera: 10 noiembrie

Distribuitor: DaKINO Production

„Aniversarea” este o comedie de moravuri în care Dan Chișu adună ditai familia unui fost colonel de securitate și le lasă 90 de minute pentru a se da în stambă.

Filmul prezintă firul întâmplărilor ce au loc în casa lui Radu Maligan – fost om de bază al regimului de dinainte de ’89, care urmează să-și serbeze împlinirea celor 94 de ani.

Discuțiile celor adunați cu această ocazie, rude și prieteni de familie, generații diferite, ajung să tulbure evenimentul, situația devenind destul de complicată atunci când jumătate dintre oaspeți încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaților consideră că nu poți forța pe cineva să acționeze contra voinței sale.

„Este un film despre burghezie nelegitimă, refugiul în religie pe care și l-au găsit unii dintre torționarii odioși de dinainte de revoluție.”, a spus Dan Chișu pentru Cinemap.