Interviu cu actorul Bogdan Dumitrache despre filmul Pororoca

Bogdan Dumitrache despre vină, despre degradare, fizică și mentală, despre neputință

Despre Pororoca, din 19 ianuarie la cinema

Interviu de Andreea Toader

 

Pororoca, cel mai recent film regizat de Constantin Popescu („Fața galbenă care râde”,  „Principii de viață”, „Portretul luptătorului la tinerețe”) se va lansa în cinematografele din România pe 19 ianuarie.

Prezentat în avanpremieră la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, Pororoca a fost primită cu entuziasm, iar cronicile la superlativ a plasat filmul românesc printre favoritele la marile trofee ale festivalului, încă de la prima proiecție. Actorul român Bogdan Dumitrache a fost desemnat Cel mai bun actor. Pe Bogdan Dumitrache l-ați mai văzut în „Moartea domnului Lăzărescu” (r: Cristi Puiu), „Hârtia va fi albastră” (r: Radu Muntean), „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (r: Cătălin Mitulescu), „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (r: Adrian Sitaru), „Poziția copilului” (r: Calin Netzer), „Sieranevada” (r: Cristi Puiu), „Dublu” (r: Catrinel Dănăiață).

Canalul TCM l-a nominalizat pe actorul Bogdan Dumitrache ca „principal candidat la trofeul pentru Cel mai bun actor”, și a numit „Pororoca” drept un film „colosal”. Revista de cinema EAM Magazine spune despre film că este „o demonstrație de mizanscenă, ce subliniază talentul unui cineast care distruge spiritul rigid obișnuit al cinemaului practicat de conaționalii săi și ce atinge un pisc inedit al excelenței în cinemaul recent european”, în timp ce EcoDiario vorbește despre modul în care regizorul reușește, prin Pororoca, „să își scufunde publicul într-o silențioasă putere a vinei”.

 

Ce înseamnă Pororoca și cum se transpune în subiectul filmului?

Pororoca este un fenomen care are loc în Delta Amazonului, în timpul căruia apa din ocean urcă în amonte pe râu, creând impresia unei curgeri nefirești, împotriva naturii. Tudor Ionescu, personajul nostru - este într-un moment al vieții lui în care viața s-a întors împotriva lui și totul curge nefiresc. Într-un final, izolat și abandonat de propria familie, fără repere și proiecție de viitor, Tudor alunecă în nebunie și într-o situație fără ieșire sau întoarce.

Cu ce sentiment ai rămas după ce ai citit pentru prima data scenariul? A existat vreun dubiu în acceptarea de a interpreta acest rol?

La prima lectură, după secvența din parc în care pierde fetița, am început să plâng și m-am oprit. M-am gândit la fetița mea, la familia mea, am închis scenariul și nu l-am mai reluat. La fel și la următoarele încercări. Am reușit să termin scenariul, o primă lectură, după aproximativ o lună de când îl primisem. Ulterior, la lucru, conștient și inconștient am învățat să mă apăr, să nu încasez tot, să-mi spun că e doar o poveste. Nu m-am îndoit niciodată că voi face acest rol, era atât de bine scris, atât de ofertant, nu poți refuza o asemenea ocazie. Eu nu pot.

Cum te-ai pregătit pentru rolul lui Tudor? Ai avut parte de provocări în construirea personajului?

Pregătirea a durat cu totul vreo 8-12 luni. La început au fost întâlniri cu Constantin, discuții pe text (dialog), pe situații (secvențe), paralele între scenariu și relația mea personală cu copiii, am construit împreună și asta m-a ajutat mult. Apoi au venit întâlnirile cu Eusebio Fratiman, psiholog, cu care am discutat traseul psihologic al lui Tudor, situațiile care ieșeau din sfera normalității și care aveau potențial de a genera reacții, comportamente diferite, speciale, pe care să le pot folosi în beneficiul personajului și a filmului. Am vorbit despre vină, despre degradare, fizică și mentală, despre neputință. În final, ultimul pas a fost transformarea fizică, realizată printr-un regim alimentar și o programare specială a filmării. Am filmat 4 săptămâni, apoi am făcut pauză 5 săptămâni și am reluat filmarea pentru încă 3. În pauza dintre filmări am slăbit 10 kg.

Cum a decurs relația cu ceilalți actori, colegii de platou, regizorul în timpul filmărilor?

Principala relație, dramaturgic, o am cu familia: cu Iulia Lumânare (soția) și cei doi copii. Iulia este o profesionistă și se vede în film cât de bine am funcționat la lucru. Copii au fost foarte bine aleși, simpatici, talentați și disciplinați, lucru foarte important, ținând cont de context. Apoi personajul se izolează din ce în ce mai tare și rămâne singur. Și relația cu Constantin și restul echipei a funcționat, mi-a plăcut foarte mult calmul și perseverența cu care Tică a căutat constant soluții, la orice tip de problemă a apărut pe parcurs.

Povestește-ne un pic despre experiența de la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, unde filmul a avut premiera mondială, iar tu ai primit premiul pentru „Cel mai bun actor”. Ce a însemnat pentru tine dpdv. personal, cât și profesional?

Personal, m-am simțit ca la ziua mea: primesc atenție, recunoaștere, suflu în lumânări și vreau să mai fie și mâine ziua mea. Profesional este o cale de a accesa în cel mai direct mod creatorii. Cred că, în Europa, în cinema-ul de autor,  schemele tip box office nu funcționează ca în industria americană. Faptul că mă are pe mine în distribuție nu înseamnă 1 milion de intrări în plus la film, cum ar fi în cazul lui Brad Pitt. Încerc să-mi construiesc o carieră în relație directă cu regizorii, pe care îi pot convinge de capacitățile mele actoricești prin film.

Pororoca va intra în cinematografele din România pe 19 ianuarie. Cum crezi că va primi publicul acest film? Dacă tu ai fi un spectator care vede pentru prima dată filmul, ce fel de impact ar avea asupra ta?

Nu știu, este un film dur, totuși frumos, cu multă emoție, cu o poveste care ne îngrozește dar ne și atrage, vrem să o cunoaștem și să o înțelegem și de care ne putem apropia prin film, printr-o poveste care nu e a noastră. Altfel ar fi prea dureros și am nega, refuza, etc.